Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Primăria Oradea lansează concursul internațional de soluții pentru amenajarea spațiului pietonal dintre Str. Independenței și malul Crișului Repede

Din 2 iunie, găsiți documentația pe www.oradea.ro

Primăria Oradea lansează concursul internațional de soluții pentru amenajarea spațiului pietonal dintre Str. Independenței și malul Crișului Repede

Așa cum au anunțat încă de săptămâna trecută, viceprimarul Mircea Mălan și Arhitectul Șef al municipiului, dl. Radu Fortiș, joi, 28 mai, Primăria Oradea, prin Instituția Arhitectului Șef și Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Teritorială Bihor, a lansat concursul internațional de soluții, care are ca scop selectarea celor mai bune propuneri pentru realizarea unui spațiu urban marcat de un volum simbol pe amplasamentul delimitat de Strada Independenței și malul Crișului Repede, amplasament redefinit prin proiectul realizării parcării subterane, investiție acum în curs de finalizare.

Concursul de soluţii va fi deschis într-o singură etapă, cu atribuirea contractului de proiectare echipei câștigătoare.
Ce obiective urmărește concursul de soluții?
Un concurs de soluții este cadrul perfect pentru gândirea unei abordări  contemporane, unitare din punctul de vedere al amenajării urbanistic-peisagistice (dotări, materiale și mobilier urban, spații verzi, iluminat) și complexe din punct de vedere a specialităților implicate în proiect.
Obiectivele urmărite prin acest concurs de soluții sunt:
1. De a atribui amplasamentului o funcțiune catalizatoare de pol urban, în contrapondere cu Piața Unirii.
2. Identificarea și definirea identității spațiului rezultat, precum și marcarea unui volum simbol care să evidențieze legătură trecut-prezent-viitor pentru comunitatea orașului.
3. Reconsiderarea soluției volumetrice și spațiale a proiectului în curs de realizare de la nivelul circulației pietonale.
4. Redefinirea unor trasee pietonale majore de legătură între Podul Sf. Ladislau și Pasajul Vulturul Negru, respectiv Sinagoga Neologă și malul Crișului Repede.
Spațiul pietonal se doreşte a fi amenajat nu doar ca un spațiu de deplasare, el urmând să îndeplinească și funcția de zonă de întâlnire, relaxare, socializare.
Pentru a respecta caracterul orientat spre oameni, spațiul pietonal trebuie să asigure fluiditate, continuitate, zone statice, siguranță și să fie atractiv.
Documentaţia de participare şi înscrierea la concurs
Cei care doresc să acceseze documentația de participare la concurs o pot face începând cu 2 iunie, toate documentele urmând să fie găsite pe www.oradea.ro, în fereastra ,,CONTEXT IDENTITY SYMBOL" creată pe prima pagină a site-ului, în stânga paginii, cu mențiunea că data limită de înscriere la concurs este  6 iunie.
În fereastra ,,CONTEXT IDENTITY SYMBOL" cei interesați vor găsi toate detaliile privind fiecare etapă a concursului.
10  iulie 2020, ora 17.00 este data limită de primire a proiectelor, iar în 11 iulie va avea loc jurizarea online a proiectelor, urmând ca în data de 12 iulie să fie anunțate rezultatele.
Apoi, în 13 iulie se pot face contestații, urmând ca în data de 15 iulie să fie organizată o conferință și o expoziție în care vor fi prezentate atât proiectele primite cât și proiectul câștigător.
Participanții la concurs pot fi birouri individuale de arhitectură, asocieri constituite de birouri individuale de arhitectură, societăți civile de arhitectură sau alte forme legale de exercitare a profesiei de arhitect, potrivit legislației naționale a statului de proveniență sau persoane juridice (societăți comerciale de proiectare) din România sau din alte țări, fie individual sau în asociere. În cazul unei asocieri, liderul acesteia va înscrie proiectul în concurs.
Concurenții persoane juridice vor avea obligatoriu ca asociat sau angajat un arhitect cu drept de semnătură, membru al Ordinului Arhitecților din România sau al unei organizații similare din țara sa, care exercită legal profesia de arhitect potrivit legislației naționale a statului de proveniență. Individual sau prin asociere, concurenții trebuie să dețină capacitatea de încheiere a unui contract de servicii de proiectare pe teritoriul României, capacitate ce va trebui dovedită în fața Promotorului, în cazul câștigării concursului.
Organizatorii recomandă ca echipele să aibă în componenţa lor și: urbanişti, peisagiști, designeri, artiști plastici, ingineri de trafic, sociologi, istorici, ingineri sau persoane cu altfel de pregătire, considerată de către participanți ca fiind relevantă pentru propunerea elaborată, din țară sau străinătate.
Juriul concursului
Juriul concursului este format din următorii membri:
- Mircea Mălan - viceprimar al municipiului Oradea
- Radu Fortiş - arhitect-şef, municipiul Oradea
- Marian Moiceanu - profesor doctor arhitect, rector la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" Bucureşti
- Paola Rizzi - profesor de tehnică de planificare urbană și regională - University of L‘Aquila and DADU, University of Sassari, Italia.
- Lorenzo Cotti - Elveţia, câștigător concursuri internaționale de arhitectură
- Borislav Ignatov - Bulgaria
- Popo Danes - Indonezia, Bali
Membrii supleanți ai concursului sunt:
-  Hidehiko KANEGAE - doctor în inginerie, profesor Graduate School of Policy Science, Faculty of Policy Science, Ritsumeikan University
- Rachel Armstrong- professor de arhitectură experimentală la  Newcastle University, UK
-   Håkon Iversen - Director & Partner DAVID LOCK ASSOCIATES NORDIC AS
Premii acordate
Premiile vor fi acordate primilor trei clasați după cum urmează: premiul I: valoarea contractului de proiectare (SF/DALI/DTAC), premiul II: 21.950 ron, premiul III: 12.000 ron.
(B.P.)

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 11:27:37 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album