Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Virgil Blage - idei despre educație

O metodică a predării online

Virgil Blage - idei despre educație

Vineri, 19 iunie 2020, la conferința de presă organizată la Inspectoratul Școlar Județean Bihor, domnul profesor dr. ec. Virgil Blage, noul inspector școlar general, a vehiculat câteva idei despre educație.

,,Toată lumea pornește cu gândul de a face bine. Eu, inspectorul școlar, aș vrea să descoperiți dumneavoastră pe parcurs. Foarte mulți se laudă că vreau să facă asta, asta-asta și n-au făcut.
Un obiectiv de suflet este de a pregăti totul ca în toamnă să putem să începem un an școlar cât decât normal. Pentru asta vă spun sincer ce intenționez să fac. Va trebui să conviețuim cu covid-ul sau cu o altă tulpină, un alt virus. Pentru asta trebuie să ne pregătim personalul, colegii noștri, profesorii, să poată să lucreze și fizic, față-n față cu elevii, și online. Dacă din punct de vedere teoretic sunt pregătiți să facă față lecțiilor în sala de clasă, cred că o metodică a predării online este extrem de importantă..., să avem metode unitare, să ne raportăm la niște standarde. Putem să așteptăm de la M.E.C., dar putem să venim și noi cu inițiativa. Sunt școli care n-au așteptat să le vină de sus. Și-au creat platforme, lucrează pe platforme și lucrează chiar eficient...
Cum văd eu lucrurile (din toamnă). Dacă împărțim o clasă de 28 de elevi (30 de elevi maxim), 15 la școală și 15 acasă, fiecare clasă dotată cu videoproiector inteligent și cu cameră web, o parte dintre elevi văd aceeași lecție acasă, pe care o văd cei din clasă. Ar putea fi o soluție", a spus generalul Inspectoratului Școlar, domnul prof. dr. ec. Virgil Blage.
Ovidiu Dan

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 02:54:31 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)