Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Raze de soare, ghiocei... și mărțișoare!

Împreună vom reuși!

Raze de soare, ghiocei... și mărțișoare!

Razele de soare, ghioceii și mărțișoarele au ajuns la acest sfârșit de iarnă și început de primăvară și în sala de clasă și în sufletul elevilor din clasa a II-a A, de la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea.

 Joi (26 februarie 2009), elevii învățătoarei institutoare Florica Hera au avut parte de o seară specială, în sala de clasă, alături de cei dragi, părinți, frați sau bunici, veniți la sărbătoarea primăverii. A fost pentru toți un „examen”, pe cât de emoționant, pe atât de luminos și curat, trăit cu intensitate maximă de la mic la mare, grație unei regii orchestrate cu măiestrie didactică de inst. Florica Hera („Vrăjitorul din Oz”).
 Elevii (și învățătoarea lor) nu sunt în fața primului lor proiect-„examen” cu părinții. Chiar dacă cei dragi îți dau siguranță, curaj și putere, nu poți face abstracție de ceilalți părinți, de atâția ochi care te pătrund, îți sorb cuvintele de pe buze și te judecă în voie (iar în plus, mai are și obiectivul de fotografiat partea sa de „vină”). Și totuși, copiii au fost degajați, spontani și strălucitori, încântați să le arate părinților tot ce știu și tot ce simt, bucurându-i cu atenții, zâmbete și cu toată dragostea de care sunt în stare. Au citit, au scris, au socotit, au recitat și au cântat, s-au jucat. Au dezlegat un aritmogrif și au descifrat un puzzle..., iar alături de cei dragi, au confecționat felicitări și mărțișoare.
 Mamele s-au ales cu diplome, felicitări și mărțișoare, cu îmbrățișări și o dulce sărutare.
 Cu banii obținuți din vânzarea mărțișoarelor, se intenționează organizarea unei excursii la sfârșitul anului școlar.
 Proiecte, diplome și premii
 Învățătoarea institutoare Florica Hera face parte din categoria dascălilor care nu știu decât să muncească și să privească înainte, să trudească așa cum simt, și cum au învățăt că le stă bine unor apostoli, cu modestie, fără să-și etaleze meritele și calitățile.
 Din vorbă-n vorbă, aflăm despre nenumăratele premii (materializate în diplome) pe care le-au câștigat elevii săi, despre lucrările de specialitate scoase în 2005 și 2006, pe care le folosesc cu succes la clasă nenumărați dascăli din municipiul Oradea și nu numai (e vorba despre caietele speciale de matematică pentru clasele a II-a și a III-a), proiectele locale și naționale (ecologice, educative și tematice) pe care le derulează...
 Așadar, munca dascălului nu se rezumă doar la cele patru (6, 8, 10, 12) ore de școală pe care suntem tentați să i le punem „în cârcă”, fără să-i înțelegem adevărata misiune (și dimensiune), travaliul intelectual și zbuciumul sufletesc, el trăind cu aceeași intensitate bucuriile și necazurile fiecărui elev, fiind coautor la toate succesele și insuccesele discipolilor săi. (Ov. DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Raze de soare, ghiocei... și mărțișoare!

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 16:45:46 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)