Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Peste 6.500 de participanți la ,,școala” națională online, organizată de Junior Achievement

În perioada 25 martie - 25 iunie 2020

Peste 6.500 de participanți la ,,școala” națională online, organizată de Junior Achievement

Peste 6.500 de elevi, studenți și profesori din 400+ localități din întreaga țară au participat, în perioada 25 martie - 25 iunie 2020, la 100+ webinare susținute de echipa Junior Achievement (JA) România, alumni și profesioniști din comunitatea de afaceri, pe diferite categorii: educație antreprenorială, dezvoltarea abilităților pentru viață și STEM, educație financiară și economică, pentru orientare profesională, educație pentru sănătate.

În contextul provocat de pandemia COVID-19, a fost necesară o adaptare rapidă pentru ca școala și activitățile educaționale să poată continua în mediul online. JA a pus la dispoziție instrumentele necesare din punct de vedere tehnic, și zeci de traineri și mentori au răspuns activ la apelul #KeepLearning.
Webinarele au fost organizate în cadrul proiectelor educaționale pe care JA le derulează în colaborare cu: Citi România, Metropolitan Life, Raiffeisen Bank, FedEx, HP România, KPMG, EY, Accenture, NN România, AstraZeneca, ExxonMobil, KRUK România, Johnson & Johnson, OMV Petrom, Waters, Marsh.
Profesorii și tinerii au avut acces în continuare la resursele educaționale digitale, prin platforma JA Inspire® (simulări, materiale video, teste și exerciții, aplicații, studii de caz etc.) și la sesiuni speciale de consultanță pentru cadrele didactice pentru a-i sprijini să susțină activități în clasa online.
Sesiunile interactive și feedbackul participanților a arătat valoarea adaugată: 
- interactivitatea conținutului și posibilitatea de a înțelege și reține mai ușor noi concepte, prin exemple;
- posibilitatea de a interacționa cu participanți din diferite zone ale țării și de a afla din experiența profesională a comunității de afaceri;
- interfața prietenoasă și ușor de folosit a platformei și a aplicației pentru webinar;
- posibilitatea de a participa la mai multe sesiuni online pe teme diferite, cu un conținut adaptat intereselor, nevoilor de învățare, concomitent cu orarul școlar.
Câteva dintre concluziile participanților, elevi sau profesori:
*„Foarte util, cu exemple practice, conectate realității".
*„O prezentare interesantă, cu teme ce pot fi valorificate și ulterior. Elevii au fost încântați"!
*„Activitatea a fost un model de bune practici pentru noi ca profesori și eficientă pentru elevi".
*„Consider că informațiile aflate îmi vor fi de folos pe viitor".
*„Am fost plăcut surprinsă să observ interesul elevilor de a interacționa, le-au plăcut activitățile, subiectele fiind de actualitate".
*„Sesiunea a fost foarte utilă. Pe lângă câteva noțiuni noi, am reușit să aprofundez și unele deja cunoscute".
*„A fost o activitate din care am deprins informații interesante și am învățat mai multe dintr-un domeniu nou, despre care nu prea aveam o impresie încă".
*„Am reușit să înțeleg mai bine cum funcționează social media marketing și ce presupune gestionarea datelor".
*„Activitatea la care am participat mi-a creat/stârnit curiozitatea și m-a convins că îmi doresc o carieră în domeniul medicinei pe viitor".
Despre Junior Achievement România
Junior Achievement România este o organizaţie non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaţionale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate şi viaţă activă şi dezvoltarea abilităţilor pentru viaţă. 40 de ţări din Europa şi peste 100 de ţări din toată lumea derulează programele JA. În România, anual acestea sunt urmate de peste 200.000 de elevi și studenți și 4.100 profesori din 1.700 de şcoli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi prin susţinerea financiară a comunităţii de afaceri din România. Website: www.jaromania.org
Mihai Cornea

Trimite email
luni, 16 noiembrie 2026 la 00:53:12 Ora standard a Europei de Est