Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

„Șarpele în iarbă”, de Alan Ayckbourn

Sâmbătă, premiera

„Șarpele în iarbă”, de Alan Ayckbourn

Teatrul ,,Regina Maria" vă invită sâmbătă, 4 iulie 2020, de la ora 19.00, să vă bucurați de primul spectacol realizat special pentru a fi vizionat online: „Șarpele în iarbă", de Alan Ayckbourn, regia artistică: Sebastian Lupu. Următoarea reprezentație a fost programată în 26 iulie, de la aceeași oră, tot on-line.

Autorul textului ȘARPELE ÎN IARBĂ, Alan Ayckbourn, este un dramaturg britanic prolific, care a scris peste 80 de piese de teatru și este apreciat la nivel global pentru creațiile sale literare. Se remarcă, de asemenea, și ca regizor, mai ales în cadrul SJT (Stephen Joseph Theatre), numit după regizorul Stephen Joseph, pe care Alan Ayckbourn l-a avut ca mentor și care l-a încurajat să înceapă să scrie piese de teatru. Este deținătorul a numeroase distincții printre care două premii Olivier, două premii Molière și un premiu special Tony pentru o viață dedicată teatrului. Continuă să scrie și să regizeze spectacole la SJT, cea mai recentă piesă a sa, „Anno Domino", regizată de el însuși este disponibilă online în variantă radiofonică.
Piesa ȘARPELE ÎN IARBĂ este un thriller psihologic care ademenește prin subtilitatea intențiilor personajelor și prin profunzimea mozaicului de emoții ce potențează tensiunea și suspansul care pot fi resimțite pe parcursul întregii povești.
Două surori pe care distanța, dar mai ales amintirea unei copilării nefericite, le-a ținut departe una de cealaltă, se reîntâlnesc după moartea recentă a tatălui lor. Depănând amintiri ce le leagă de casa părintească, acestea încep să-și dezvăluie sentimente care răscolesc trecutul sumbru al unei vieți trăite alături de un tată dominator și indisponibil emoțional.
Am putea crede că această întâlnire este una terapeutică, prin care traumele emoționale ale celor două femei vor fi alinate, însă apariția fostei infirmiere a tatălui lor, care strecoară cu viclenie îndoiala în mintea surorii mai mari, provoacă o răsturnare de situație surprinzătoare.
„Șarpele în iarbă" face parte și din repertoriul altor instituții de cultură: Teatrul Dramatic „Fani Tardini" Galați, Teatrul Bulandra și Teatrul Național „Radu Stanca" Sibiu, fiind bine primit de lumea teatrală și de public. Premiera Trupei Iosif Vulcan este însă o noutate în România, acest proiect fiind un exercițiu de pionierat în domeniul artelor spectacolului datorită modului în care este realizat. Din cauza restricțiilor impuse de epidemia de COVID-19 nu a fost permisă organizarea evenimentelor în spații închise, astfel abilitățile inovatoare ale membrilor echipei artistice s-au îndreptat spre descoperirea unei soluții optime în conceperea spectacolului ȘARPELE ÎN IARBĂ, și anume o premieră on-line. Conducerea Teatrului ,,Regina Maria" a răspuns pozitiv la propunerea actorului Sebastian Lupu - așa cum a făcut-o și cu alte ocazii - de a pune în scenă un text cu un asemenea potențial.
Spectacolul ȘARPELE ÎN IARBĂ este primul proiect de regie pe care și-l asumă Sebastian Lupu după revenirea pe scenă, fiind nevoit să se retragă o perioadă pentru a se recupera în urma unui anevrism cerebral. Astfel, dacă pentru întreaga echipă implicată în realizarea spectacolului acesta reprezintă un proiect de suflet, pentru Sebastian Lupu este o regăsire de sine, un mod de a se recupera prin artă, cum altfel decât trăind-o, creând-o.
E o imensă plăcere să fii împreună cu colegii tăi și să zămislești o poveste de care se vor bucura atâția spectatori! Fac asta de 23 de ani și de fiecare dată e o sărbătoare unică și atât de personală!
Dar când se întâmplă să fiu și cel care are privilegiul de a fi „zămislitorul principal", când colegii tăi, frații tăi, cei cu care trăiești și te hrănești de zeci de ani pe aceeași sfântă scândură, se lasă îndrumați si cuceriți de felul in care spui tu povestea și îți acordă toată încrederea, aruncându-se cu ochii închiși într-o aventură pe care doar tu o cunoști inițial, ei bine, atunci există toate șansele să se nască un spectacol cu totul și cu totul special! - Sebastian Lupu.
Din distribuție fac parte actrițele: Mirela Niță Lupu (Miriam), Anda Tămășanu (Alice) și Angela Tanko (Annabel).
Miriam din „Șarpele în iarbă" e pentru mine acel personaj despre care am spus „trebuie să îi dau viață". Este un amestec de iubire, interes, pasiune, manipulare, sinceritate, fățărnicie, dăruire, egoism, o adevărată provocare.
„Șarpele în iarbă" a adunat oameni pasionați și dedicați și sunt convinsă că va fi iubit la fel de mult de spectatori, precum îl iubim noi cei care îi dăm viață - Mirela Niță Lupu.
„Șarpele în iarbă" înseamnă o echipă dedicată, pasionată și foarte dragă mie, care a lucrat unit și metodic. Am dat de un text și un pretext care îmi dovedește încă o dată, mie ca actriță și ca om, că am într-adevăr un apetit pentru partiturile care dezvăluie ingratul, histrionul, acel „greu de apărat".  Alice este pentru mine o provocare surprinzătoare - Anda Tămășanu.
„Șarpele în iarbă" este un spectacol al unui subiect de viață posibil pentru oricine.                   
Un drum frumos, parcurs alături de colegele mele de mare calitate actoricească, condus de Sebastian Lupu, în care văd un om și un regizor plin de calități profesionale.
 Sunt situații scenice noi la care toți am contribuit minunat și sper să aducem subiectul piesei în interesul celor care îl vor viziona  - Angela Tanko.
Echipa artistică este completată de Oana Cernea (scenografie) și Romeo Rîmbu (muzica originală).
Scenografia spectacolului „Șarpele în iarbă" a fost o ciudată provocare pentru mine. Obișnuită să concep scenografia unui spectacol fără să am restricții de distanțare socială, fără să-mi imaginez un spațiu în care actorii nu pot interacționa decât de la o distanță de 3 metri, a trebuit să adaptez un spațiu care să răsufle deodată cu textul și cu ideile regizorale ale lui Sebastian Lupu.
Cu toate acestea într-un anumit sens „distanțați" cred că învățăm mereu să fim o echipă, ne apropiem în idei, în artă, creăm o atmosferă pe care vrem să o transmitem și celorlalți. Despre asta e vorba în teatru și asta exprimă fiecare efort din partea oamenilor minunați care fac parte din echipa spectacolului „Șarpele în iarba". Mulțumesc din suflet pentru asta! - Oana Cernea
Biletele s-au pus în vânzare doar online pe www.bilete.ro. Filmarea va fi încărcată pe YouTube și va fi disponibilă doar începând cu ora 19.00, iar cu o oră înainte de începerea transmisiunii, spectatorii care au achiziționat bilete vor primi prin e-mail link-ul prin care vor avea acces la video.
Vă invităm să trăiți magia scenei online, alături de noi!
Ramona Gabriela Nemeș

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:14 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.