Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Activitatea medicală a UPU se mută în 43 de containere modulare, dotate cu toată aparatura necesară

Începând de miercuri,

Activitatea medicală a UPU se mută în 43 de containere modulare, dotate cu toată aparatura necesară

Având în vedere stadiul avansat al lucrărilor de extindere a corpului B - Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea (UPU), începând de miercuri, 8 iulie, activitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Oradea se va muta pentru două luni și jumătate în cele 43 de containere modulare, amplasate pe platforma din fața Spitalului Județean.

Cele 43 de containere sunt dotate cu toate facilitățile necesare desfășurării actului medical în bune condiții, respectiv cu aparatură de specialitate, cu aer condiționat  și  restul utilităților.
Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Județean, a explicat: „Partea veche a Unității de Primiri Urgențe, unde trebuie să se facă demolări, a trebuit golită. Tocmai de aceea s-a apelat la această soluție de a închiria 43 de containere, care oferă condițiile solicitate de Direcția de Sănătate Publică, până la mijlocul lunii septembrie. Ne cerem scuze pacienților Spitalului Județean, dar asta a fost soluția cea mai bună pentru a putea continua activitatea medicală de urgență. Stadiul fizic al lucrărilor este acum de peste 75%, urmând ca încăperile din vechiul UPU să fie reamenajate. Menționăm însă că șantierele la Spitalul Județean nu se vor încheia, pentru că urmează lucrările de eficientizare energetică, respectiv de reabilitare termică și construcția viitorului ambulator al spitalului. Conducerea spitalului mulțumește încă o dată tuturor pacienților pentru înțelegere și se străduiește ca această perioadă de tranziție să fie una cât mai scurtă".
Ministerul Sănătății, prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale (UMPBM) și Municipiul Oradea finanțează lucrările de extindere a corpului B - Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, beneficiar al noii investiții.
Contractul de lucrări în valoare de 21.224.468,71 lei fără TVA a fost semnat în decembrie 2018, cu asocierea formată din SC Drumuri Bihor SA - lider de asociere și SC Construcții Erbașu S.A., subcontractanţi: SC Hospital Tehnical Solution SRL pentru lucrări de instalaţii sanitare și de gaze medicale, SC Termoline SRL pentru lucrări de instalații de încălzire și climatizare și SC Zublin România SRL pentru lucrări de fundare pe piloți. Licitația a fost organizată de Ministerul Sănătății. Proiectantul general este SC Poliart SRL Oradea. Durata de execuție: 24 luni.
51,3% din lucrări sunt cofinanțate de Ministerul Sănătății, în cadrul proiectului intitulat „Reforma sectorului sanitar - îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar, împrumut BIRD (Banca Mondială)", iar Municipiul Oradea contribuie cu 48,7% din valoarea lucrărilor.
Până la data de 15 septembrie, lucrările ar urma să fie finalizate, astfel ca UPU să își desfășoare activitatea în spațiile reabilitate și nou construite.
În ce constau lucrările de extindere a corpului B
Prin proiect se propune extinderea pe latura estică a corpului B al Spitalului, cu un corp de clădire cu regim de înălțime D+P+E. Lucrările constau în amenajări în clădirea existentă pe 985,30 mp și extinderea demisolului, parterului și etajului I  cu 4.899,82 mp, din care 357,85 mp o terasă circulabilă. Totodată, vor exista două zone de acces al personalului în clădirea extinsă, pe latura nordică (dinspre strada Gheorghe Doja) și pe latura estică.
La primul nivel, la demisol, înspre strada Gh. Doja, se extinde actuala unitate de primire a urgențelor și se realizează noul acces pentru ambulanțe și autovehicule speciale de transport victime multiple, platforma carosabilă dedicată inclusiv staționării acestora. Este zona de acces a pacienților și aparținătorilor, registratura, zona de decontaminare, resuscitare, izolator, grupuri sanitare. Lângă al doilea acces în clădire sunt organizate vestiarele pentru personalul medical și pacienți. Pe latura sudică (înspre punctul termic) sunt amenajate camerele de gardă, camera de consultații, sala de gipsare, depozite materiale, decontaminare instrumente, camera pentru telemedicină, toate așezate în imediata vecinătate / în jurul zonei de tratament a pacienților, a sălilor de triaj și urgențe minore și majore, zona supraveghere bolnavi critici și necritici. Tot aici au fost prevăzute sălile de radiologie, computer tomograf.
La nivelul parterului, prin prezentul proiect se realizează structura, închiderile exterioare și conexiunea la instalațiile clădirii, compartimentarea și dotarea cu echipamente medicale realizându-se prin alte proiecte derulate de Spitalul Județean. Pe acest palier se propune într-o etapă ulterioară amenajarea zonei de laborator pentru analize, zona de farmacie a spitalului și zona de sterilizare materiale, cu asigurarea accesului din curtea interioară de serviciu a Spitalului.
La ultimul nivel al extinderii - etajul I - se realizează un amfiteatru pentru 175 de persoane şi a unei zone de vestiare pentru 200 de persoane, o sală de curs pentru 30 de persoane, destinate studenților și rezidenților. Pe suprafața nouă propusă se va amenaja zona administrativă a UPU, cu secretariat și 4 birouri, depozite, camera tehnică pentru echipamentele de utilități. Între clădirea nouă și cea existentă se va amenaja o terasă verde.
Finisajele interioare și exterioare (fațada ventilate) ale clădirii vor fi specifice unor unități spitalicești moderne. Prin concepţia iniţială a clădirilor privind configurația, procentul de vitrare, alcătuirea elementelor de construcție perimetrală, cât și prin modul de alcătuire a detaliilor, s-a urmărit limitarea pierderilor de căldură în exploatare, în vederea reducerii consumului de energie. Se va utiliza sursa de energie regenerabilă, cu sistem de încălzire în pardoseală. Căldura din subteran este captată prin intermediul unui sistem de spirale introduse în piloți, realizate odată cu armăturile acestora. Termoizolarea se realizează cu vată bazaltică, compartimentare pe structură ușoară.
După finalizarea lucrărilor din acest contract, municipalitatea va continua investițiile la Spitalul Județean: pentru extinderea pe latura vestică a ambulatoriului și reabilitarea termică a corpului principal de clădire în baza a două finanțări prin Programul Operațional Regional, respectiv prin fonduri RO-HU: un computer tomograf, un AngioCT, un SpectCT, un sistem de telemedicină, un aparat radiologie și o ambulanță. Spitalul Clinic Județean, la rândul lui, a obținut o finanțare din fonduri transfrontaliere pentru achiziționarea unui laborator robotizat, unic în țară într-un spital public. (B.P.)
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Activitatea medicală a UPU se mută în 43 de containere modulare, dotate cu toată aparatura necesară.

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:36:45 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)