Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

A fost definitivată conexiunea dintre autostrada A3 și viitorul drum expres Oradea-Arad

Domnul primar, ing. Ilie Bolojan

A fost definitivată conexiunea dintre autostrada A3 și viitorul drum expres Oradea-Arad

La solicitarea Zonei Metropolitane Oradea, în anul 2018 s-a finalizat proiectul „Actualizare studiu de fezabilitate legătura centura Oradea (girație calea Sântandrei) - Autostrada A3 (Biharia)", proiect scos la licitație pentru construcție în anul 2020 și aflat în stadiu de contractare a ofertei pentru proiectare și execuție.

Proiectul se referă la drumul de legătură care face conexiunea dintre centura existentă și autostrada A3 și respectă în mare parte (începând de la sudul localității Sântion) traseul drumului expres Oradea-Arad, până la intersecția cu A3.
În programul de investiții al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este prevăzută proiectarea și execuția drumului expres Oradea-Arad, pentru care s-a întocmit studiul de fezabilitate în anul 2007.
Dat fiind faptul că pe sectorul de început al drumului expres s-a promovat întâi investiția legăturii centura Oradea (girație calea Sântandrei) - Autostrada A3 (Biharia), este necesară revizuirea traseului drumului expres pe acest sector, pentru a evita realizarea a două investiții în paralel la orizonturi diferite de timp.
Soluţie de trafic pentru conexiunea autostradă - drumul expres Oradea-Arad
Primarul Ilie Bolojan a anunțat, ieri, 14 iulie 2020, în cadrul unei conferințe de presă, că CNAIR a aprobat în Comisia tehnică a companiei soluția de trafic pentru joncțiunea dintre drumul expres Arad-Oradea și legătura orașului Oradea cu viitoarea autostradă.
În momentul de față este în licitație la CNAIR un proiect realizat în parteneriat cu Primăria Oradea și Zona Metropolitană Oradea privind legarea Oradiei la autostrada Transilvania, o legătură cu profil de autostradă de 4 benzi de 19 km. Lucrarea urmează să fie adjudecată în această lună, astfel ca la finalul acestui an să poată să înceapă lucrările în zonă, iar până în anul 2022 drumul să fie circulabil.
„Această legătură era în parte un capăt al drumului expres Oradea-Arad, care făcea legătura dintre autostrada Transilvania și coridorul 4. Având în vedere că conectivitatea pe relația Oradea-Arad-Timișoara este un proiect important, care ține de dezvoltarea orașului Oradea, era foarte important ca acest proiect, care a fost abandonat în ultimii ani, să-l repunem pe picioare și să reluăm procedurile de licitație", a menționat primarul.
Conform explicațiilor date de către primarul Ilie Bolojan, traseul final propus se desprinde din drumul expres Oradea-Arad în zona km 31 (drum expres) care devine km 0 al variantei.
Traseul variantei se desfășoară paralel cu CF 328 Arad-Oradea și intersectează DC 80 la km 3+760 (cu pasaj pe acesta) și continuă până la km 5+900 unde supratraversează cu pod, canalul existent și drumurile locale adiacente acestuia.
În continuare, traseul are o orientare Nord-Est și traversează DC 77 la km 9+400 (cu pasaj pe acesta). La cererea autorităților locale, în această poziție s-a prevăzut amenajarea  unui nod rutier pentru a se asigura  conectivitatea în/din drumul expres a rețelei de drumuri prevăzute a se realiza în zonă (drumul de legătură Oradea-Nojorid, legătura la aeroport Oradea).
După cca. 1 km de la DC 77, traseul traversează cu un pod calea ferată CF 328 (Oradea-Arad) și drumurile locale și continuă până la intersecția cu DJ 797 (Oradea-Sântandrei), unde se amenajează un seminod, pentru a se asigura relațiile dinspre A3 și spre Arad cu localitatea Sântandrei și zona de sud a municipiului Oradea.
După traversarea DJ 797, la cca. 700 m se supratraversează cu un pasaj comun CF 334 (Oradea-Cheresig), un canal, pârâul Peța și drumuri locale.
De la km 15+100, cele două căi ale drumului expres se despart pentru a traversa denivelat zona intersecției giratorii de la km 3 a drumului de legătură centura Oradea. Sensul Arad-A3 supratraversează girația cu un pasaj, iar canalul cu drumurile adiacente sunt traversate cu un pod comun, după care se racordează la drumul de legătură centura Oradea în zona km 16+340 (km 3+800 centura Oradea) prin benzi speciale de intrare în flux. Sensul A3-Arad se dezvoltă pe partea stângă a sensului Arad-A3, cu traversarea bretelei spre Sântandrei a sensului giratoriu (cu un pasaj mai scurt) și a canalului și drumurilor adiacente acestuia. În această zonă este amenajat un nod rutier care face legătura cu rețeaua rutieră din zona (Centura Sântandrei, drum de legătură Oradea-Sântandrei, legătura strada Meșteșugarilor).
În continuare până la DN1, traseul este comun cu cel al drumului de legătură centura Oradea.
Legătura căilor bidirecționale ale drumului expres la centura Oradea se va face pe lungimi suficient de mari, astfel încât să se facă o trecere în condiții de siguranță de la 4 și 3 benzi de circulație/sens la profilul final de 2 benzi pe sens.
„E o soluție de trafic care rezolvă atât intrările în oraș cât și ieșirile din oraș, trecerea de pe un drum pe altul dar și accesul la centura localității Sântandrei în așa fel încât cei care locuiesc în zona Toboliu și Giriș de Criș să nu mai tranziteze localitatea Sântandrei și să se evite congestia de trafic care există în prezent aici", a declarat primarul Ilie Bolojan. (B.P.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:36:44 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)