Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Mărțișoare cu dragoste”

O mână întinsă copiilor cu CES

„Mărțișoare cu dragoste”

Cu mult drag, cu efort și stăruință, elevii claselor I și a II-a de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 2, Oradea, îndrumați de doamnele învățătoare Ana Marc și Ileana Andrica, încă de pe la jumătatea lunii februarie, au început să coloreze, să decupeze și să lipească flori și inimioare, pentru a realiza mărțișoare cât mai frumoase în întâmpinarea primăverii.

 După ce le-au dichisit și pus în folii transparente, au organizat o expoziție cu vânzare la Colegiul Economic „Partenie Cosma”. Acolo, „mesagerii primăverii” au făcut să vibreze inimile tinerilor studioși care, preț de câteva momente, s-au întors în timp amintindu-și că și ei au realizat astfel de lucrări îndrumați de învățătoarele pe care nu le vor uita niciodată.
 Mărțișoarele expuse s-au epuizat în timp record pentru că erau deosebite și pentru că domnii profesori Monica Naste și Marc Ovidiu le vorbiseră liceenilor despre copiii cu cerințe educative speciale de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 2. Elevii știau că prin gestul lor de a cumpăra frumoasele mărțișoare îi ajută pe cei mici să înțeleagă că munca lor nu a fost în zadar. Cu banii încasați se va constitui un fond din care vor fi finanțate vizionarea unor spectacole și excursii pentru cei mici.
 Doamna director adjunct, Adriana Ficuț (de la C.S.E.I. nr. 2 Oradea), prezentă la activitate, a adresat felicitări prichindeilor pentru munca depusă și liceenilor economiști care au arătat că le pasă de cei defavorizați. (Ov. Marc)

Trimite email
sâmbătă, 22 august 2026 la 15:54:33 Ora de vară a Europei de Est