Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Executivul a aprobat funcționarea unităților de învățământ cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație, începând cu anul școlar următor

Joi,

Executivul a aprobat funcționarea unităților de învățământ cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație, începând cu anul școlar următor

Începând cu anul școlar 2020-2021, în sistemul de învățământ preuniversitar vor funcționa unități de învățământ cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație.

Decizia a fost adoptată în ședința Guvernului de joi, 16 iulie 2020, și face posibilă pilotarea politicilor publice cu impact real în domeniul educațional.
Rolul unităților de învățământ cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație este de a pune în aplicare și de a evalua proiecte de cercetare educațională, noi modele curriculare și de carieră didactică, în vederea fundamentării de politici publice la nivel național.
Pentru anul școlar 2020-2021, lista unităților de învățământ preuniversitar care vor funcționa ca unități-pilot, experimentale și de aplicație se aprobă prin ordin al ministrului Educației și Cercetării, până cel târziu la data de 15 august 2020.
De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării va aproba metodologia de înființare și funcționare a unităților-pilot, experimentale și de aplicație. Aceasta va cuprinde șapte componente:
*modalitatea prin care unitățile de învățământ preuniversitar pot solicita dobândirea acestui statut;
*criteriile de selecție;
*modelele curriculare și de carieră didactică;
*structura de personal și modalitățile de organizare a normei de muncă pentru personalul didactic și nedidactic;
*mecanismele de finanțare;
*mecanismul de monitorizare și evaluare;
*alte reglementări necesare înființării și funcționării, inclusiv Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație (până la data de 1 august 2020).
Hotărârea de Guvern aprobată astăzi va facilita implementarea obiectivelor strategice ale proiectului România educată, perceput de către societate ca prioritate critică, cu alte cuvinte, pilotarea unui nou model centrat pe oferta curriculară a fiecărei școli-pilot în parte, în acord cu valorile, profilul absolventului, competențele-cheie și ariile de învățare, definite de Ministerul Educației și Cercetării. (B.C.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 07:37:56 Ora de vară a Europei de Est