Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

„Mărțișoare pentru polițiști” – ediția a II-a

Ieri, în Orășelul copiilor din Oradea

„Mărțișoare pentru polițiști” – ediția a II-a

În cadrul proiectului educațional „Viața are prioritate”, preșcolarii și polițiștii s-au împrietenit de-a binelea, datorită căldurii prietenești cu care fiecare agent al Poliției de Proximitate se apropie de copii. Ieri, (marți, 3 martie 2009), în Orășelul copiilor din Oradea, polițiștii au primit mărțișoare din partea copiilor, în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului „Mărțișoare pentru polițiști”, inițiat de Grădinița nr. 56 –„Lotus” din Oradea.

 La invitația educatoarei institutoare Dana Lukacs, directorul grădiniței organizatoare (și inițiatoare), reprezentații a zece (din cele 12) grădinițe invitate au răspuns prezent. E vorba despre grădinițele nr. 56, 54, 51, 46, 44, 30, 28, 27, 25 și 22 (au lipsit reprezentanții grădinițelor nr. 43 și 31). Polițiștii din cadrul compartimentului Poliției de Proximitate care răspund de aceste grădinițe au fost prezenți cu toții (agenții șefi adjuncți Ioan Borza – Gr. nr. 28 și 56 și Sorin Secară – Gr. nr. 46 și 30, agenții șefi Marius Vasi – Gr. nr. 43, Florin Capriș – Gr. nr. 54, Petru Mocanu – Gr. nr. 25, Petru Bohuș – Gr. nr. 22 și 51 și Dănuț Iancu – Gr. nr. 27 și 31, agent șef principal Florian Bogole – Gr. nr. 44), în frunte cu subcomisarul de poliție Ioana Indrieș, șeful Compartimentului de analiză și prevenire a criminalității.
 Cei patru copii de la fiecare grădiniță, însoțiți de una sau două educatoare, au luat loc la masa de lucru unde au decorat cu acuarele medalioane din ipsos. La final, medalioanele au fost prinse cu șnur, iar cel mai frumos mărțișor a fost pus într-un plic și dăruit polițistului. Gestul preșcolarilor a fost bine primit și răsplătit de sărbătoriți cu dulciuri și cu câte un cupon gratuit de 30 de minute de joacă la „Kangoroo Land” din Lotus, iar educatoarele au primit câte o garoafă. În cadrul momentului artistic, copiii au recitat și au cântat, iar unii chiar au jucat teatru (reprezentanții Grădiniței nr. 44), impresionându-i pe polițiști. Mesajul copiilor nu a fost unul întâmplător și banal, ci unul special, de suflet care i-a vizat personal și i-a și mișcat, să recunoaștem. Marius Vasi le-a răspuns pe măsură, provocându-i la joc și la dans...
 Consilierul Mihaela Alexandru, gazda evenimentului, i-a felicitat și pe unii și pe alții pentru frumoasele lor gesturi și i-a invitat pe copii la cursurile inițiate din acest an în Orășelul copiilor.
(Ovi DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: "Mărțișoare pentru polițiști" - ediția a II-a.

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 15:36:23 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)