Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

educatiacontinua.edu.ro, instrument online de informare privind reluarea activității în sistemul național de învățământ

Ministerul Educației și Cercetării a lansat

educatiacontinua.edu.ro, instrument online de informare privind reluarea activității în sistemul național de învățământ

Ministerul Educației și Cercetării a lansat portalul educatiacontinua.edu.ro, instrument online de informare, dedicat tuturor celor interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea în anul școlar/universitar 2020-2021, ca urmare a evoluției pandemiei de COVID-19.

Portalul educatiacontinua.edu.ro
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate marți, 1 septembrie, cu prilejul deschiderii anului şcolar 2020-2021.
 Așa cum am promis, în această perioadă am elaborat ghidurile metodologice, ghiduri pentru organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ. Aceste materiale au fost concepute pentru fiecare nivel de învățământ, prin raportare la particularitățile acestora. Astfel, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziție ghiduri pentru: educație timpurie, învățământ preșcolar, învățământ primar, gimnazial și liceal, dar și pentru învățământ vocațional, profesional și tehnic și, nu în ultimul rând, pentru învățământul special. Toate aceste materiale-suport sunt publicate pe educatiacontinua.edu.ro", a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.
Portalul facilitează accesul direct la informare pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, dar și pentru alte categorii de public. Acesta cuprinde toate documentele emise de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății pe această temă: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar și alte documente din același spectru tematic, grupate pe cicluri de învățământ/arii de interes. (B.C.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 07:40:46 Ora de vară a Europei de Est