Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 octombrie 2026

Noile manuale de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a de la Editura Litera pot fi alese de profesori începând de astăzi, 15 octombrie / Vedeți integral online cele trei manuale de liceu însoțite de Ghidul profesorului, soluții didactice și științifice de aplicare a noii programe școlare (P)

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 octombrie 2026

E timpul profesorului!

O clasă, 26 de elevi, fiecare diferit. Unii înțeleg imediat explicațiile, alții au nevoie de exerciții suplimentare, de un alt mod de prezentare a informațiilor sau de activități adaptate. Cum poate un profesor să pregătească lecții pentru toate aceste nevoi, să respecte programa școlară și să aibă timp și pentru evaluare, feedback și pregătirea examenelor?
Marți, 20 octombrie 2026, de la ora 18:00, Edupedu.ro și EditAI organizează webinarul „E timpul profesorului”, dedicat profesorilor și directorilor de școli.
Vom testa în direct dacă o lecție completă, cu materiale diferențiate, poate fi pregătită în 15 minute cu ajutorul inteligenței artificiale...

Participarea la webinar este gratuită, pe bază de înscriere.

Înscrie-te aici la webinarul „E timpul profesorului” – 20 octombrie, ora 18:00
Share
Tweet
Share

Provocarea webinarului: o lecție în 15 minute, adaptată unor elevi cu nevoi diferite...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
10 octombrie 2026

Laureata Premiului Nobel pentru Pace 2026, Navi Pillay

Laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace este Navi Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională și fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a primit medalia „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, notează Comitetul Nobel Norvegian, care laudă rolul „esențial al acesteia în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului”. În prezent, Navy Pillay este judecător ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmarul a fost acuzat de genocid.

Este singurul din premiile Nobel care este acordat de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian, de la Oslo.
Anul acesta, au fost făcute 287 de nominalizări la Nobelul pentru Pace, potrivit organizatorilor.

Comitetul Nobel Norvegian subliniază contribuția semnificativă pe care Navi Pillay a avut-o la extinderea domeniului de aplicare și a impactului dreptului internațional”: „În cadrul unor procese internaționale istorice, ea a demonstrat că măsurile juridice pot contribui la prevenirea actelor de război și a violenței. Navi Pillay a contribuit, de asemenea, la consolidarea instituțiilor de drept internațional”.

Laureata la Nobel a oferit un scurt interviu pentru organizatori. Aceasta a declarat că a aflat că a primit distincția în timp ce se afla la Forumul Nuremberg, conferința internațională anuală organizată de Academia Internațională a Principiilor de la Nuremberg.

„Știu că acesta este un premiu personal, dar, în opinia mea, este un premiu pentru toate instituțiile în slujba cărora m-am aflat și pentru toți oamenii alături de care am lucrat”.

Întrebată cum va sărbători acest moment, Navy Pillay a declarat că se va dedica în continuare profesiei sale: „Nu știu de ce continui să lucrez la 85 de ani, dar iată-mă aici. Cel mai bun lucru pentru mine este să fiu aici, alături de toți delegații la această conferință internațională. Sunt multe victime și vreau să le onorez atât pe ele, cât și pe supraviețuitori”...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Concurs local de proiecte de tineret 2020

În perioada 4.09 - 22.10.2020

Concurs local de proiecte de tineret 2020

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor organizează Concursul local de proiecte de tineret în perioada 4.09 - 22.10.2020.

Pentru Concursul local de proiecte de tineret 2020 prioritățile și măsurile sunt următoarele: Prioritatea 1. Facilitarea și asigurarea incluziunii tinerilor marginalizați sau excluși social Măsuri indicative:a)Asigurarea accesului egal al tinerilor marginalizați sau excluși social la medii de învățare non-formală, prin abordarea dimensiunilor incluziunii;b)Îmbunătățirea competențelor tinerilor marginalizați sau excluși social, în vederea incluziunii sociale. Prioritatea 2. Împuternicirea tinerilor să acționeze ca factori de schimbare pentru crearea unor comunități durabile Măsuri indicative:a)Inițierea de acțiuni prietenoase față de mediu prin identificarea și aplicarea de soluții inovative; b)Promovarea voluntariatului si a implicarii civice a tinerilor în cadrul comunităților în care trăiesc. Prioritatea 3. Crearea de oportunități care să faciliteze accesul tinerilor la locuri de muncă de calitate Măsuri indicative:a)Dobândirea de competențe adaptate viitorului muncii prin educație non-formală, formare sau voluntariat, în vederea unei mai bune inserții profesionale pe piața muncii; b)Oferirea de servicii de consiliere și orientare în carieră, în vederea unei mai bune adaptabilități la piața muncii
Prioritatea 4. Promovarea educației non-formale, inclusiv prin folosirea mijloacelor de comunicare online Măsuri indicative: a)Dezvoltarea de competențe transversale necesare tinerilor pentru a fi activi în comunitate; b)Dezvoltarea de competențe digitale necesare tinerilor în procesul de învățare non-formală, adaptate la contextul actual; c)Conștientizarea și prevenirea riscurilor privind siguranța și formele de dependență generate de utilizarea inadecvată a internetului; d)Creșterea accesibilității la proiectele europene de tineret, oferirea de sprijin și informații tinerilor. Prioritatea 5. Promovarea educației pentru sănătate, prevenției și a unui mod de viață sănătos Măsuri indicative: a)Promovarea unui stil de viață sănătos, prin dobândirea unor comportamente și atitudini corecte față de nutriție, activități fizice, petrecere a timpului liber etc; b)Conștientizarea și prevenirea riscurilor legate de consumul de substanțe psihoactive ilicite; c)promovarea de servicii de consiliere a tinerilor afectați psiho-emoțional în urma măsurilor impuse de prevenire a răspândirii și contaminării SARS-COV-2. Prioritatea 6. Susținerea diversității culturale și a accesului la cultură Măsuri indicative: a)Facilitarea accesului la activități culturale; b)Stimularea creativității tinerilor în domeniul cultural artistic; c)Conștientizarea identității naționale prin păstrarea și valorificarea tradițiilor și obiceiurilor românești.
Bugetul alocat Concursului local de proiecte de tineret 2020 este de 59.000 de lei.
Suma maximă acordată pentru un solicitant este de 17.700 de lei.
Aplicanţii eligibili pentru Concursul local de proiecte de tineret 2020 sunt asociațiile și fundațiile care funcționează în condițiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005 și fundațiile județene pentru tineret și a municipiului București care funcționează conform Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a Municipiului Bucureşti, cu modificările și completările ulterioare.
Fiecare solicitant poate depune maximum două proiecte la Concursul local de proiecte de tineret 2020, dar pe priorități diferite.
Calendarul de desfășurare a concursului: depunerea dosarului de concurs: 7.09- 24.09.2020, între orele 8.30 -16.00, de luni până joi și vineri, între orele 8.30-14.00, (cu excepția zilelor nelucrătoare), la secretariatul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bihor, din strada Mihai Eminescu, nr.11, cod poștal 410019, Oradea sau prin poștă;etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului și solicitantului: 25.09 - 28.09.2020; afișarea rezultatelor preliminare ale etapei de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului:28.09.2020; depunerea completărilor: 29.09 - 5.10.2020; verificarea completărilor depuse: 6.10 - 07.10.2020; afișarea rezultatelor etapei de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului: 7.10.2020; depunerea contestațiilor pentru etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului și solicitantului: 8 - 9.10.2020; analiza contestațiilor depuse pentru etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului și solicitantului:12 -13.10.2020; afișarea rezultatelor la contestațiile depuse pentru etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului și solicitantului:13.10.2020; etapa de evaluare tehnică și financiară a proiectelor:14.10 - 15.10.2020; afișarea rezultatelor etapei de evaluare tehnică și financiară a proiectelor:15.10.2020; depunerea contestațiilor pentru etapa de evaluare tehnică și financiară a proiectelor:16.10- 19.10.2020; analiza contestațiilor pentru etapa de evaluare tehnică și financiară a proiectelor:20.10 - 22.10.2020; afișarea rezultatelor la contestațiile etapei de evaluare tehnică și financiară a proiectelor și a rezultatelor finale:22.10.2020
Perioada de desfășurare a proiectelor de tineret: 1.11 - 4.12.2020. Contestațiile la Concursul local se depun pe adresa de e-mail concurs.proiecte@mts.ro .
Având în vedere restricțiile impuse de pandemie, perioada de depunere a proiectelor a fost redusă pentru a facilita desfășurarea proiectelor pe o perioadă mai mare.
Detalii suplimentare referitoare la concurs, inclusiv Metodologia pentru Concursul local de proiecte de tineret 2020, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului, site-ul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bihor( https://www.djstbihor.ro/anunturi/anunt-concurs-local-de-proiecte-de-tineret-2020/) sau de la adresa de e-mail djst.bihor@mts.ro.
Daniela Băltățescu

Trimite email
luni, 19 octombrie 2026 la 11:36:04 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Tania, la Sala Palatului

Miercuri, Tania Turtureanu va concerta la Sala Palatului din Bucureşti
Strada Ion Câmpineanu, nr. 28
miercuri, 21 octombrie, la ora 20.00, acces de la ora 19.00
Tania Turtureanu pregăteşte un nou show pentru fani, sub titulatura TANIA - Timpul apropie necunoscutul, Inima alege...