Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Ateliere de informare ale polițiștilor bihoreni în cadrul proiectului preventiv „Educație pentru siguranță”

În perioada 8 sept.- 15 oct., în fiecare miercuri, între orele 11.00 - 13.00, în Parcul Libertății din Oradea,

Ateliere de informare ale polițiștilor bihoreni în cadrul proiectului preventiv „Educație pentru siguranță”

Copiii și adolescenții sunt așteptați de polițiștii de prevenire bihoreni să participe la ateliere de informare în cadrul proiectului „Educație pentru siguranță", în urma cărora își vor descoperi propriile abilități și vor dobândi informații utile pentru siguranța lor.

În perioada 8 septembrie - 15 octombrie 2020, în fiecare miercuri, în intervalul orar 11.00 - 13.00, în Parcul Libertății din Oradea, reprezentanții Fundației „Colonel Ioan Baciu" și polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor organiza ateliere de informare pentru copii și adolescenți în cadrul proiectului preventiv „Educație pentru siguranță".

Proiectul „Educație pentru siguranță" a obținut finanțare în cadrul programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități", cu sprijinul Lidl România, susținut de Federația Fundațiilor Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Oradea. Proiectul este desfășurat de Fundația  ,,Colonel Ioan Baciu", în parteneriat cu polițiștii de prevenire din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Inițiativele comunitare finanțate au fost alese pe bază de concurs. În urma procesului de selecție și aplicare, care a durat o lună și jumătate, proiectul preventiv „Educație pentru siguranță" a fost selectat dintre alte 19 proiecte în care au fost prezentate idei de îmbunătățire a educației și/sau a mediului.
Scopul atelierelor este acela de a pregăti copiii pentru viață, axându-se pe principiul „învață făcând", precum și prin învățare continuă. În acest sens, în cadrul atelierelor, prin intermediul unor jocuri interactive (șotronul preventiv, roata prevenirii, lecții deschise și proiecte în echipe părinți-copii), copiii vor avea posibilitatea să descopere şi să experimenteze propriile abilităţi şi aptitudini, atât în viața reală, cât și în viața virtuală.
În cadrul activităților realizate de polițiștii de prevenire bihoreni, atelierele vor fi structurate pe trei paliere:
1. Atelier axat pe siguranța rutieră, în cadrul căruia copiii și adolescenții vor participa la simulări în trafic, vor fi angrenați în povestiri însoţite de jocuri de rol (identificarea diferitelor reguli de circulaţie în calitate de pieton, identificarea riscurilor din vecinătatea traficului rutier) și vor contura reguli minimale de siguranţă în spaţiile din jurul traficului rutier.
2. Atelier de lucru axat pe siguranța copiilor acasă, pe stradă  și la școală. Activitățile din cadrul acestui atelier se vor axa pe identificarea unor situații de risc ivite în interacțiunea cu persoane necunoscute, identificarea unor situații de urgență și reguli de comportament pe stradă, acasă și la școală.
3. Atelier axat pe siguranța tinerilor/adolescenților în mediul online. În cadrul acestui atelier se vor desfășura activități teoretice și practice, unde adolescenții vor fi informați cu privire la utilizarea corectă a resurselor din mediul online, cum să se protejeze de pericolele din mediul online, precum și interacțiunea cu persoane necunoscute.
Toate aceste activități au menirea de a dezvolta un comportament responsabil prin joc și de a dezvolta abilitățile personale prin care copilul să poată identifica și reacționa la o situație cu risc victimal. 
Totodată, proiectul „Educație pentru siguranță" își propune crearea unei biblioteci virtuale cu înregistrările audio/video din cadrul activităților, pentru diseminarea informației către alți beneficiari. Biblioteca virtuală cu mesajele preventive va fi disponibilă publicului larg prin intermediul platformelor din mediul online și a rețelelor de socializare.
Participarea la atelierele organizate de polițiștii de prevenire bihoreni și de reprezentanții Fundației „Colonel Ioan Baciu"este gratuită și se realizează pe bază de înscriere. Numărul maxim de participanți pentru o grupă este limitat la 12 copii, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19.
Doritorii sunt așteptați să se înscrie pe adresa bihorprevenire@gmail.com sau la numărul de telefon 0771/305.105. Pentru înscriere este nevoie de numele și vârsta copilului, precum și numărul de telefon al părintelui/tutorelui legal sau a persoanei care însoțesc grupul.
Comisar șef de poliție Alina Fărcuța,
purtător de cuvânt 

Trimite email
joi, 17 septembrie 2026 la 02:50:31 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Mihai Mărgineanu

În concert
la Hard Rock Cafe
București
joi, 17 septembrie 2026,
ora 21.00