Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

În prima zi de școală la ,,Dacia”

Ordine și disciplină,

În prima zi de școală la ,,Dacia”

Luni, 14 septembrie 2020, a sunat clopoțelul pentru prima oară pentru cei mai mici școlari de la ,,Dacia", elevii claselor pregătitoare, chemându-i în fața școlii, unde-i aștepta doamna învățătoare!

După cum am remarcat, la Școala Gimnazială ,,Dacia" din Oradea, intrarea elevilor în școală s-a făcut în mod organizat pe clase, la interval de o jumătate de oră, începând cu clasele pregătitoare, și în frunte cu învățătorul clasei.
După ora 8.00, pe platoul din fața școlii, au început să sosească cei mai mici școlari, însoțiți de părinți, mama sau tata, ba chiar și amândoi, cărora li s-au alăturat, nu în puține cazuri, și bunicii.
Am discutat cu mai mulți prichindei, dar nu i-am văzut deloc crispați, speriați, temători ori triști. Unii chiar s-au bucurat când și-au reperat foștii colegi de grupă de la grădiniță; complet detașat, un băiețel împrăștia ,,baloane de săpun". Cu toții, părinți și copii, purtau măști, fără excepție!
(OviDan)
Vedeți mai multe poze (81 de poze) în Galeria foto: În prima zi de școală la ,,Dacia”.

Trimite email

Pentru mai multe poze click aici

vineri, 18 septembrie 2020

Poza zilei

Câștigă o tabletă Smart!

La împlinirea a 20 de ani de activitate,
Universitatea Agora din Oradea organizează un concurs pentru elevii claselor a XII-a
Dacă ești elev în clasa a XII-a și dorești să câștigi o tabletă Smart, urmează cei trei pași:
1. Cere o recomandare dirigintelui tău.
2. Redactează un eseu-prezentare cu titlul ,,Dăruiește învățătură"!
3. Scanează sau fotografiază recomandarea și eseul și trimite-le pe adresa de email: agora20@univagora.ro.
Fii conectat! Fii învățat!
Și tu ai dreptul la educație!