Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Cu un palmares substanțial, omagiu patronului spiritual

Zilele școlii, la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși din Oradea

Cu un palmares substanțial, omagiu patronului spiritual

La aniversarea a 43 de ani de la înființarea liceului și a 133 de ani de la nașterea patronului spiritual - sculptorul Constantin Brâncuși, conducerea Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” din Oradea (prof. Mihai Crețu – director, ing. AuroraTabacu – director adjunct), făcând bilanțul perioadei 1974 - 2008, raportează: „586 de participanți la olimpiade și concursuri școlare, din care 462 au obținut premii și mențiuni. Premiul I a fost obținut de 220 de elevi, din care la faza națională 24”.

 L-am citat pe directorul colegiului, distinsul profesor Mihai Crețu.
 De la aniversarea precedentă, impresionantul palmares al brâncușienilor orădeni s-a îmbogățit cu un premiu I național (adus de Bako Annamaria) și o mențiune II (obținută de Tudor Costa), la calificarea tehnician desenator pentru construcții și instalații, un premiu III, prin David Mihail Sabău, la calificarea tehnician instalator pentru construcții, o mențiune I, prin Pap Nandor Csaba, la calificarea zidar-pietrar-tencuitor, un premiu I (la olimpiada „Meșteșuguri artistice și tradiționale”, de la Sibiu), un premiu I și premiul „Mitropolit Antonie Plămădeală (ambele obținute la concursul național „Icoana din sufletul copilului”, de la Sibiu), premiul I (la Festivalul național de folclor și meșteșuguri tradiționale „Pe fir de baladă”, de la Târgu Jiu), premiul I (la Festivalul internațional de folclor și meșteșuguri artistice tradiționale „Someș, cântecele mele”, de la Jibou), premiul I (la concursul național „Mâini de aur”, de la Huedin), precum și o mențiune (la etapa județeană a Olimpiadei la limba și literatura română, ediția din 2008). Toate cele șase premii naționale și o mențiune județeană au fost obținute de Ioana Ștefan, din actuala clasă a XII-a A.
 „Toate acestea ne dau speranță că absolvenții noștri vor construi mai bine și mai frumos, fiind dovezi că slujitorii acestei școli s-au străduit să transmită elevilor nu numai cunoștințe și priceperi, ci și dragoste și respect față de om”, a concluzionat directorul colegiului.
 O paralelă Brâncuși - Nicăpetre
  Joi (5 martie 2009), la adunarea festivă prilejuită de sărbătorirea patronului  spiritual al școlii, brâncușienii au fost onorați de prezența generalilor Inspectoratului Școlar (prof. Ioan Șereș - inspectorul general și prof. Dorel Luca – generalul adjunct), a prof. univ. dr. Cornel Durgheu, a prof. Gherghe Blaj, vicepreședinte al S.L.I. Bihor și a ing. Petru Ștefan, președintele pe școală al consiliului reprezentativ al părinților.
 Generalul Inspectoratului Școlar a felicitat colectivul de cadre didactice și elevi pentru rezultatele onorante obținute, și a informat asistența în legătură cu ultimele noutăți în domeniu: reducerea numărului de ore de curs pe săptămână și transformarea claselor de arte și meserii în clase liceale, filieră tehnologică, drept inițiative ale noului ministru al M.E.C.I., Ecaterina Andronescu, pentru anul școlar următor.
 Învitat să vorbească despre maestrul Constantin Brâncuși, prof. univ. dr. Cornel Durgheu ne-a surprins în mod plăcut cu o paralelă Brâncuși – Nicăpetre, apropo de „libertatea cugetului” și libera circulație a românilor prin lume...
„La Toronto, se vorbește despre Nicăpetre ca despre egalul lui Brâncuși”, ne spune maestrul Cornel Durgheu.
 Nicăpetre s-a născut în 27 ianuarie 1936, la Brăilița, a plecat în lume în 15 iulie 1980, în Grecia și Italia, iar după un an, în iulie 1981, a emigrat în Canada, stabilindu-se în Toronto, unde a locuit și a creat mai bine de 20 de ani (a desenat, pictat, scris și sculptat – cioplit în parcuri...).
 În cadrul unei prezentări în power point, aveam să facem cunoștință cu câteva lucrări reprezentative ale lui Nicăpetre, expuse în Rotonda scriitorilor români de la Câmpul românesc din Hamilton, Ontario, Canada și nu numai...
 Revenind în peisajul orădean, prof. univ. dr. Cornel Durgheu s-a oprit asupra „terapiei prin artă - spargerea barierelor pentru copiii nației”, furnizându-ne, și o premieră universitară locală care se „coace” pentru la anul – un masterat, intitulat „Cultură, expresie și valoare monumentală în scultură și plastică arhitectonică”, finalizat, după doi ani, cu diplomă în cultură și civilizație artistică.
 În cuvântul său, reprezentantul părinților, dl ing. Petre Ștefan, a felicitat conducerea colegiului pentru preocuparea constantă de a dezvolta baza didactică a școlii, iar pe dascăli pentru rezultatele meritorii pe care le obțin elevii an de an în confruntările județene și naționale. Ca un cunoscător și admirator al lui Constantin Brâncuși, domnul inginer a ținut să se refere la semnificația trilogiei brâncușiene de la Târgu Jiu, și să prezinte câteva considerații în urma călătoriilor pe care le-a făcut doi ani la rând la Paris, prilej cu care a vizitat atelierul lui Brâncuși din capitala Franței (în 2007), iar în 2008, a ajuns să vadă și mormântul (și „Sărutul”) sculptorului din Hobița în cimitirul Montparnasse din Paris.
 Expozițiile de torturi și icoane și momentul artistic
 Concursurile și expozițiile de desene- grafică „Opere brâncușiene” și de ornat ouă (organizate miercuri), au fost urmate joi de alte două expoziții care au intrat în tradiția Zilelor școlii brâncușienilor, expoziția de icoane și expoziția emblematică de torturi – „specialitatea culinară” a brâncușienilor.
 Dacă în materie de icoane pe sticlă, Ioana Ștefan deține supremația absolută, din clasa a IX-a, la actuala ediție a „operelor brâncușiene” dulci, din blat, cremă și frișcă, primul loc a fost ocupat de „sculptorii-patiseri” din clasa a X-a B și a XI-a C...    
 Bucuria manifestărilor de miercuri și joi a fost întregită de minunații actori și artiști ai colegiului, care au reușit să încânte asistența cu reprezentațiile lor profesioniste.
Adela Martin și Tiberiu Rusu ni l-au redat admirabil pe Caragiale (în regia dnei prof. Anca Tomoioagă), iar ansamblul folcloric a susținut un regal (sub bagheta dnei ing. Florica Abrămuț), cu artiști unu și unu (interpreți vocali: Florin Potioc, Adrian Vlad, Emanuel Nistor și instrumentiști: Marius  Popa, la vioară cu goarnă, Alin Pașcalău, la saxofon și Florin Potioc, la tobă) și dansatori de top: Anamaria Iancu, Sebastian Lupuian, Raluca Boldan, Mariana Bar, Florin Potioc și Ovidiu Fițiu...
În sala de sport, o trupă de 16 sportivi-dansatori (orchestrați de profesoara de sport, dna  Golyho Tunde) ne-a bucurat cu o repriză de break dance, hip hop dance și un număr de dans indian. 
 Așadar, manifestările cuprinse în buchetul „Zilelor școlii”, desfășurate timp de patru zile, s-au încheiat joi, în aceeași notă de bucurie pe care ți-o dă lucrul bine făcut, satisfacție pe care am descoperit-o și zilele anterioare, atât în rândul dascălilor, cât și al liceenilor, protagoniști ai manifestărilor. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Cu un palmares substanțial, omagiu patronului spiritual.

Trimite email
sâmbătă, 31 octombrie 2026 la 12:40:53 Ora standard a Europei de Est