Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Căutăm un vocal coach assistant pentru Enjoy Music!

Ești pasionat de muzică?

Căutăm un vocal coach assistant pentru Enjoy Music!

Ești pasionat de muzică și vrei să faci primii pași în cariera ta? Perfect! Noi suntem în căutarea unui vocal coach assistant! Așadar, nu rata ocazia de a face parte din echipa Enjoy Music!

Ce presupune acest job?
Activități cu tinerii si copiii, să ai cunoștințe muzicale, ore de canto, redactare și editare documente, creativitate și dorința de a progresa, sarcini administrative.
Care sunt abilitățile de care ai nevoie?
Cunoștințe muzicale, și cel puțin nivel de începător la pian;
Cunoștințe de editing & producing, nivel începător;
Să îți placă să lucrezi cu copiii și tinerii;
Stăpânirea limbii engleze, nivel avansat;
Folosirea programelor din pachetul Microsoft Office;
Deschis la nou.
Ce îți vei dezvolta în cadrul echipei Enjoy Music?
 Abilitățile didactice;
Tehnica și cunoștințele muzicale;
Cunoștințele de editing & producing;
Posibilitatea de a crește împreună cu echipa.
Program de lucru: 8 ore (flexibil).
Beneficii
Salariu pe măsură;
Dezvoltare personală și profesională;
Beneficii de salariat.
Dacă simți că această oportunitate este pentru tine, te afli la un pas distanță!
Trimite-ne un e-mail cu CV-ul tău la adresa enjoymusicoradea@gmail.com împreună cu răspunsul la următoarele întrebări:
Care este motivația din spatele aplicării tale în echipa noastră?
Care sunt așteptările tale de la un loc de muncă?
Ne poți contacta oricând pentru mai multe detalii prin mesaj direct pe pagină!
Te așteptăm în echipa noastră!
Ovidiu Lazăr

Trimite email
vineri, 6 martie 2026 la 08:25:51 Ora standard a Europei de Est