Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul Bihor

Buletinul informativ din 21 septembrie

Dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul Bihor

Inspectoratul Școlar Județean Bihor monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul Bihor, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice.

Prin urmare, luni, 21 septembrie 2020, în conformitate cu Hotărârea CJSU Bihor Nr. 29 s-a înregistrat următoarea situație:
- 726 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară
- 5 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
- O structură de învățământ preșcolar de la Liceul Teoretic ,,Horvath Janos" Marghita este închisă temporar.
În urma analizei raportărilor privind cazurile de îmbolnăvire în rândul elevilor și profesorilor de la nivelul unităților de învățământ din județul Bihor a rezultat următoarea situație:
Au fost diagnosticați cu COVID preșcolari și elevi de la: Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna" Oradea (un elev), Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu" Oradea (un preșcolar), Școala Gimnazială ,,Szacsvay Imre" Oradea (un elev), Școala Gimnazială ,,Dimitrie Cantemir" Oradea (un elev), Școala Gimnazială Nr. 16 Oradea (un elev), Școala Gimnazială Nr. 1 Abram (un preșcolar), Colegiul Național ,,Mihai Eminescu" Oradea (un elev), Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu" Oradea, Liceul Tehnologic Nr. 1 Popești (un elev), Liceul Teoretic ,,Horvath Janos" Marghita (un elev), Liceul Tehnologic ,,Felix" Sânmartin (un elev).
În ce privește personalul didactic, au fost confirmați cu COVID profesori de la: Liceul Tehnologic ,,Felix" Sânmartin, Școala Gimnazială Nr. 16 Oradea (un cadru didactic), Liceul Teoretic ,,Horvath Janos" Marghita (trei educatoare), la G.P.P. Nr.1 Tileagd (un cadru didactic).
În toate cazurile s-au luat măsurile necesare impuse de reglementările în vigoare. În nicio situație sursa îmbolnăvirii nu a fost comunitatea școlară. La nivelul unităților de învățământ se monitorizează modul în care se desfășoară procesul instructiv-educativ și se respectă regulile de igienă și distanțare. În funcție de situația cazurilor înregistrate, avem în prezent grupe sau clase aflate în izolare, respectiv structura de învățământ preșcolar a Liceului Teoretic ,,Horvath Janos" Marghita.
Reamintim că, potrivit Ordinului comun al ministrului Educației și Cercetării și al ministrului Sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.
De asemenea, menționăm faptul că în unitățile de învățământ unde se efectuează lucrări, conducerile acestora au gestionat foarte bine situațiile astfel încât procesul de învățare să fie foarte puțin afectat.
Inspector școlar Florin Negruțiu

Trimite email
marți, 28 aprilie 2026 la 18:16:17 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitaţie la Holograf

Pe 7 mai 2026, de la ora 21.00, Holograf vă aşteaptă la Hard Rock Cafe Bucureşti, la un show cu totul şi cu totul special plin de surprize şi de hiturile care i-au făcut celebri! Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.

#concert #bucuresti #hardrockcafe #holograf