Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Subvențiile pentru studenți au fost majorate.

În contextul actual al situației epidemiologice,

Subvențiile pentru studenți au fost majorate.

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a decis creșterea subvenției pentru cămine-cantine cu 10%.

Această măsură vine în sprijinul studenților, în contextul actual al situației epidemiologice, pentru a se putea implementa și asigura măsurile de distanțare fizică în spațiile de cazare existente și în spațiile de servire a mesei.
Sumele atribuite fiecărei universități în anul universitar 2020-2021 pentru subvenționarea cheltuielilor pentru cămine-cantine se alocă proporțional cu numărul de unități de subvenție (studenți echivalenți unitari), în baza unei metodologii propuse de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (C.N.F.I.S.). Reamintim faptul că de această subvenție beneficiază și studenții care încheie, conform legislației în vigoare, contracte de închiriere.
Menționăm că Guvernul României a decis alocarea din fonduri europene a sumei de 10 milioane de euro pentru universități, în vederea achiziției de dezinfectanți, echipamente sanitare de protecție, inclusiv pentru zona de cămine-cantine. (B.C.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 07:41:53 Ora de vară a Europei de Est