Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Elevii din România vor avea posibilitatea de a studia teatrul ca disciplină opțională

Au fost aprobate trei discipline opționale

Elevii din România vor avea posibilitatea de a studia teatrul ca disciplină opțională

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a semnat ordinele privind aprobarea a trei discipline opționale și a programelor aferente acestora.

Astfel, începând din acest an școlar, elevii pot opta pentru a studia, în anul școlar 2021 - 2022, următoarele cursuri din curriculum la decizia școlii: „Eu și scena" (clasele a III-a și a IV-a), „Teatrul și noi" (clasele a VI-a și a VII-a) și „Laboratorul de teatru" (clasele a X-a și a XI-a).
,,Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică a propus, în acest an școlar, Ministerului Educației și Cercetării, introducerea în curriculumul la decizia școlii a unei discipline din domeniul artei teatrale. Ca profesor de Limba și literatura română și ministru, consider că acesta este un moment important pentru educație, moment care răspunde recomandărilor Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, în care sunt integrate și competențele artistice, dar și Declarației de la Frankfurt privind Educația prin Arte. De asemenea, decizia are la bază și recomandările UNESCO incluse în Agenda de la Seul, în care se precizează că folosirea artelor în educație poate să sporească abilitățile creative și inovative ale societății, să genereze recunoașterea și dezvoltarea bunăstării sociale și culturale, să promoveze și să încurajeze responsabilitatea socială", a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul Educației și Cercetării, la ceremonia de deschidere a anului universitar.
Cu ajutorul acestor opționale, elevii își vor dezvolta creativitatea, competențele de comunicare, dar vor dobândi și competențe socio-emoționale și un comportament prosocial. (B.C.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 07:41:33 Ora de vară a Europei de Est