Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Este foarte important pentru noi toți să ne adaptăm, să fim alături de copii și să continuăm învățarea în orice condiții”

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării:

„Este foarte important pentru noi toți să ne adaptăm, să fim alături de copii și să continuăm învățarea în orice condiții”

Ministerul Educației și Cercetării a organizat astăzi, 5 octombrie 2020, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I" din Capitală, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Educației.

Cu acest prilej, ministrul Monica Anisie a mulțumit cadrelor didactice care, cu vocație și dăruire, își desfășoară activitatea indiferent de dificultăți, exprimându-și, în același timp, recunoștința pentru modul în care acestea au înțeles să-și ducă misiunea mai departe în condiții de criză.
 „Îi felicit pe toți profesorii care au avut abilitatea de a gestiona criza, de a face față provocărilor și de a se adapta, astfel încât educația să continue! Este demnă de apreciere și merită admirația noastră disponibilitatea atâtor cadre didactice care și-au demonstrat asumarea exemplară a menirii pe care o au în educație și implicarea necondiționată. Adaptabilitatea este cuvântul-cheie și cred că este foarte important pentru noi toți să ne adaptăm, să fim alături de copii și să continuăm învățarea în orice condițiiNe îndreptăm astăzi gândul de recunoștință către toți acești profesori, subliniind că ei merită aprecierea noastră nu doar o dată pe an, cu prilejul acestei sărbători, ci au nevoie de sprijinul nostru constant. Tuturor cadrelor didactice care fac cinste profesiei, le transmit aprecierea și susținerea mea!", a declarat ministrul Monica Anisie.
La rândul său, consilierul de stat la Cancelaria primului-ministru, Sorin Costreie, a subliniat importanța continuării procesului de învățare prin adaptare la noile realități:
Învățarea este adaptare, iar virtualul este noua realitate. Trebuie, așadar, să ne adaptăm, să ne învățăm elevii și studenții noștri atât online, cât și offline, după caz. Educația este pentru oameni și despre oameni. Mirarea și entuziasmul copiilor noștri trebuie hrănite. Nu rămâneți cantonați în conținuturile materiilor pe care le predați!"
La eveniment au mai fost prezenți subsecretarul de stat în Ministerul Educației, Jean Badea, lector universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București, Oana Moșoiu, secretarul științific al Unității de Cercetare în Educație - Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație, Gabriela Noveanu, psihologul Nicoleta Albert, președinte al Asociației Proacta Edu, partener al Ministerului Educației și Cercetării.
De asemenea, au intervenit prin Skype Luminița Plătică, directorul Școlii Gimnaziale Pardina (Tulcea), Alexandru Mâță, profesor de limba franceză și inspector de specialitate în cadrul I.S.J. Vaslui, Codruța Țerbea, profesor de tehnologie în Italia, Dana Ionescu, profesor de istorie și director adjunct al unui colegiu din Montreal și Oana Dobrescu, jurnalist, corespondent TVR în Spania. (B.C.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 07:41:08 Ora de vară a Europei de Est