Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

„Bucătăria medievală. Răsfăț culinar la curtea principilor Transilvaniei”

Vernisaj: 11 octombrie 2020, ora15.00

„Bucătăria medievală. Răsfăț culinar la curtea principilor Transilvaniei”

Muzeul Orașului Oradea-Complex Cultural, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal,vă invită, în data de 11 octombrie 2020, la vernisajul expoziției „Bucătăria medievală. Răsfăț culinar la curtea principilor Transilvaniei".

Tema acestui demers expozițional pune în conexiune artefactele arheologice cu informaţiile oferite de izvoarele istorice şi iconografice, având rolul de a propulsa vizitatorul într-un univers al percepției gustative de altădată.
Expoziția „Bucătăria medievală. Răsfăț culinar la curtea principilor Transilvaniei" prezintă o istorie a evoluției veselei și tacâmurilor folosite în spațiul european, la trecerea dintre medieval și modern.
De la servirea mâncării pe felii de pâine uscată, până la folosirea vaselor speciale pentru păstrarea temperaturii calde sau reci a mâncării, poveștile cuprinse în această expoziție urmăresc evoluția cuțitului de la armă-tacâm la stadiul de cuțit de masă, materialele alese în producerea lingurilor sau povestea Cenușăresei tacâmurilor - furculița, a cărei folosire generalizată a reușit abia în era industrializării. De asemenea, narațiunea expoziției urmărește felul în care statutul social este subliniat prin intermediul achiziționării și folosirii instrumentarului de masă. În cadrul expoziției sunt prezentate piese din argint, cupru și oțel din colecțiile Muzeului de Istorie - Casa Altemberger, datate în secolele XVI - XIX, mai puțin cunoscute.
Expoziția face parte din proiectul „Bucătăria la curtea  princiară a Transilvaniei în secolul XVI", co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat de Muzeul Național Brukenthal, înscris în direcția strategiilor de dezvoltare durabilă ale județului Sibiu, pentru recunoașterea alimentației și gastronomiei la nivelul politicilor locale și regionale, parte a proiectului Sibiu 2019 - Regiune Gastronomică Europeană.
Vernisajul expoziției „Bucătăria medievală. Răsfăț culinar la curtea principilor Transilvaniei" va avea loc duminică, 11 octombrie 2020, ora15.00, în Palatul Princiar, corpul A, parter.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 11 octombrie 2020-11 februarie 2021.

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:38:59 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.