Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

PNL Bihor și-a desemnat lista de candidați pentru alegerile parlamentare

Pentru Senat și Camera Deputaților

PNL Bihor și-a desemnat lista de candidați pentru alegerile parlamentare

Filiala Bihor a Partidului Național Liberal și-a desemnat lista de candidați la Senat și Camera Deputaților, pentru alegerile parlamentare.

Listele de candidați au fost aprobate la finalul acestei săptămâni în Biroul Politic Județean al PNL Bihor și în cadrul Comitetului Director Județean al partidului și au fost transmise în cursul zilei de astăzi, 18 octombrie, la București, pentru a fi validate în cadrul Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal.
Astfel pentru Senat lista de candidați este următoarea:
1. Carp Gheorghe - medic, director Spitalul Județean Bihor
2. Hatos Adrian - sociolog, profesor universitar
3. Moș Arina - jurist, director executiv
4. Gal Călin - economist
5. Popa Gabriel - economist, primar
6. Bolojan Ilie - inginer, primar
Pentru Camera Deputaților lista de candidați este următoarea:
1. Căuș Vasile-Aurel - cadru didactic, conferențiar universitar doctor
2. Kiss Janos - avocat
3. Cupșa Ioan - avocat, parlamentar
4. Cherecheș Florica - inginer, parlamentar
5. Buzlea Cristian - politolog, director OJFIR Bihor
6. Avrigeanu Ionel - inginer, director
7. Mălan Mircea - avocat, viceprimar
8. Balaj Gheorghe - Iulian - inginer, primar
9. Șchiop Ancuța - profesor, viceprimar
10. Sferle Mihai - economist, primar
11. Mărcuș Ioan - inginer, primar
12. Birta Florin - jurist, primar

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 19:27:32 Ora de vară a Europei de Est