Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

ELKO Romania anunță noul laptop rigidizat Getac B360 pentru condiții extreme

Robustețe și performanță în doar 2,32kg

ELKO Romania anunță noul laptop rigidizat Getac B360 pentru condiții extreme

ELKO Romania, distribuitor de produse, soluții IT și electronice de consum, anunță disponibilitatea laptopului complet rigidizat Getac B360, ce stabilește un nou standard de inovație. Caracterizat de un nivel ridicat de performanță și prevăzut cu un ecran deosebit de luminos, acesta va facilita activitatea tuturor specialiștilor care sunt pe teren, în condiții de mediu neprielnice.

Datorită beneficiilor pe care le oferă, tehnologia este la ora actuală prezentă în toate sectoarele de activitate, având rolul de a îmbunătăți eficiența muncii și de a simplifica procesele. Cu toate acestea, există și situații când implementarea și operarea se face dificil, pe fondul unor condiții de mediu neprielnice. În această categorie se încadrează, de exemplu, producția de bunuri, furnizarea de utilități publice, securitate sau apărare. Pentru toate acestea, sunt necesare echipamente proiectate special pentru a rezista eventualelor șocuri mecanice sau de altă natură și intemperiilor, așa cum este noul Getac B360. Echipat cu procesoare Intel Core din cea de-a zecea generație, acesta garantează performanțe de top, în timp ce carcasa cu care este prevăzut a fost proiectată astfel încât să îi asigure rezistența necesară în condiții extreme de utilizare. Aceasta respectă standardele MIL-STD-810H, MIL-STD-461G, ceea ce îi permite sistemului să funcționeze la temperaturi cuprinse între -29 de grade Celsius și +63 grade C sau în timpul unei căderi de la înălțimea de 2m. Mai mult decât atât, standardul IP66 garantează rezistența la praf și la jeturi puternice de apă, iar certificarea ANSI/ISA 12.12.01 permite utilizarea fără probleme în medii ostile.
Siguranța superioară oferită de B360 nu se rezumă însă numai la rezistența sa fizică, ci și la diversele soluții de securitate cu care este prevăzut acesta. Astfel, utilizatorii au la dispoziție mai multe metode de autentificare, precum cititor RFID, cititor smartcard și recunoaștere facială. Totodată, unitățile de stocare SSD pot fi înlăturate rapid, pentru a păstra în siguranță și fără bătăi de cap datele, atunci când acest lucru se impune, iar opțional poate fi inclusă și o soluție de protecție DDS. Toate aceste beneficii sunt oferite și de varianta B360 Pro, care oferă în plus o baterie extinsă, pentru autonomie sporită, un port serial suplimentar și posibilitatea instalării unei unități optice.
Dincolo de platforma hardware de ultimă generație, construcția deosebit de rezistentă și soluțiile de securitate avansate, noul Getac B360 este caracterizat și de portabilitate foarte bună. Cu o greutate de numai 2,32 kilograme și grosime de circa 35 milimetri, acesta este suficient de ușor și de compact pentru a putea fi luat fără niciun fel de problema în orice deplasare în interes profesional. Importanța ecranului nu a fost nici ea neglijată, optându-se pentru un panou IPS Full HD de 13.3" cu tehnologie LumiBond, a cărui luminozitate maximă de 1400Nits îi asigură lizibilitate perfectă în orice condiții de iluminat ambiental și din orice unghi ar fi privit. În plus, acesta este prevăzut cu suport pentru control tactil, ceea ce îi permite utilizatorului să lucreze mai repede, indiferent dacă folosește pen-ul - dispozitivul său special, degetele sau mănușile.
În privința conectivității, Getac B360 se remarcă prin includerea suportului 5G, căruia i se adaugă Bluetooth 5.1 și Wi-Fi 802.11ax, iar, în mod opțional, 4G LTE și modul GPS. Echipamentul este dotat și cu 1 port USB 2.0, 2 porturi USB 3.1 Gen 2 Tip-A, 1 conector HDMI, 1 port serial, 1 interfață LAN, conector audio pentru căști și microfon, cititor de carduri SD, slot SIM opțional și, la alegere, 1 port USB 3.1 Gen 2 Tip-C sau DP sau VGA.
Prin introducerea noului B360, Getac oferă o platformă hardware de generație nouă, combinată cu conectivitate de ultimă oră, totul într-o carcasă care respectă cele mai noi standarde de rezistență, capabilă să satisfacă cerințele profesioniștilor care activează în cele mai provocatoare domenii de activitate. Astfel, modelul stabilește un nou standard în această industrie, fiind disponibil în România prin intermediul partenerilor ELKO.

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 00:22:36 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00