Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Acreditarea, organizarea și desfășurarea programelor de formare continuă, destinate personalului didactic din învățământul preuniversitar, în anul școlar 2020-2021

Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 5.767/15.10.2020 privind

Acreditarea, organizarea și desfășurarea programelor de formare continuă, destinate personalului didactic din învățământul preuniversitar, în anul școlar 2020-2021

Prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 5.767/15.10.2020 (publicat în Monitorul Oficial nr. 980/23.10.2020, Partea I) se reglementează acreditarea, organizarea și desfășurarea programelor de formare continuă, destinate personalului didactic din învățământul preuniversitar, în anul școlar 2020-2021.

Documentul conține reglementări privind programele de formare continuă acreditate, aplicabile în anul școlar 2020-2021, inclusiv reorganizarea proceselor privind desfășurarea activităților de formare continuă și de evaluare finală a formabililor, realizate în sistem online. Activitățile de evaluare finală vor fi structurate astfel încât să poată fi măsurat impactul programului de formare asupra calității activităților desfășurate de cadrul didactic participant la formare.
► Alte informații utile sunt disponibile în ordinul de ministru atașat și anexele acestuia (fișiere pdf)
  • Anexa 1:Documentele necesare obținerii avizului Comisiei Specializate de Acreditare-C.S.A.
  • Anexa 2:Precizări privind organizarea și desfășurarea activității de evaluare finală în sistem online
  • Anexa 3:Tipul documentelor transmise la Ministerul Educației și Cercetării și datele de contact ale responsabililor de domeniu. (B.C.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 07:40:47 Ora de vară a Europei de Est