Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Harta școlilor dezavantajate din România

Ministerul Educației și Cercetării își propune să realizeze

Harta școlilor dezavantajate din România

Ministerul Educației și Cercetării începe procesul de dezvoltare a Hărții școlilor dezavantajate din România, instrument esențial pentru obiectivul asumat de a promova o educație incluzivă de calitate pentru toți copiii.

Odată realizat, acest instrument va avea un rol important în procesul de stabilire a modului și a priorităților de alocare a resurselor și a proiectelor din viitoarea programare financiară 2021-2027, dar și pentru a putea ghida intervenții strategice, realizate de Guvern, menite să reducă și să atenueze clivajele din educație.
În acest context, cu ajutorul unor parteneri din mediul asociativ, instituțional și universitar, care pot sprijini acest proces cu expertiza și resursele necesare, va fi realizată o hartă a școlilor dezavantajate din România, prin intermediul căreia vor fi identificate nevoile generale reale și problemele specifice ale școlilor, de la lipsa infrastructurii (toalete, apă potabilă etc.) până la calitatea actului educațional. Harta școlilor dezavantajate va reprezenta un instrument necesar pentru stabilirea modului de alocare a resurselor și proiectelor din viitoarea programare financiară 2021-2027.
Pentru realizarea acestui obiectiv, Monica Cristina Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a invitat o serie de organizații cu activități și rezultate relevante în ceea ce privește asigurarea echității în educație să se alăture demersului inițiat de Ministerul Educației și Cercetării.
 „Avem convingerea că într-un astfel de parteneriat vom reuși să realizăm această hartă a școlilor dezavantajate din România, cu ajutorul căreia să putem interveni punctual și adapta intervențiile de la nivel central, județean și local, în beneficiul fiecărui elev din România", subliniază ministrul Monica Cristina Anisie în invitația transmisă organizațiilor/instituțiilor anterior menționate.
De altfel, între acestea și Ministerul Educației și Cercetării există o colaborare de lungă durată, concretizată în diverse parteneriate și proiecte cu scop comun: asigurarea echității în educație.
O primă discuție tehnică în acest sens este programată vineri, 30 octombrie, fiind așteptați să participe reprezentanții UNICEF în România, ai Consiliului Europei, ai Universității din București, ai Institutului Național pentru Statistică și ai Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună". (B.C.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 07:39:45 Ora de vară a Europei de Est