Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Monica Cristina Anisie a participat la Conferința informală a miniștrilor educației din Consiliul Europei

Ieri,

Monica Cristina Anisie a participat la Conferința informală a miniștrilor educației din Consiliul Europei

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, a participat ieri, 29 octombrie 2020, la Conferința informală a miniștrilor Educației, organizată sub egida Președinției Elene a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, în format videoconferință.

Temele dezbătute în cadrul evenimentului au fost:
*Răspunsul educației la criza generată de COVID-19: dreptul la o educație de calitate în contextul pandemic și provocările sale;
*Utilizarea educației ca instrument de promovare a conștientizării patrimoniului cultural expus riscului schimbărilor climatice, într-o cultură a democrației.
În intervenția sa, ministrul Monica Cristina Anisie a subliniat importanta asigurării accesului la o educație de calitate și a reducerii impactului negativ al crizei sanitare asupra elevilor, studenților și profesorilor. În contextul pe care îl traversăm, acest deziderat presupune acordarea unei atenții deosebite copiilor care provin din grupuri vulnerabile și valorificarea în mod responsabil a noilor tehnologii.
Una dintre lecțiile învățate în această perioadă este aceea că o criză de amploarea celei pe care o traversăm acum nu poate fi depășită decât printr-un efort comun și cu determinarea de a fi proactivi. Prin declarația pe care o vom adopta astăzi, avem oportunitatea de a răspunde împreună la provocările pe care pandemia de COVID-19 le-a generat în plan educațional", a declarat Monica Cristina Anisie.
De asemenea, ministrul Educației și Cercetării a mulțumit Consiliului Europei pentru angajamentul de a susține statele membre în eforturile lor de a răspunde cât mai bine provocărilor din domeniul educației și a salutat adoptarea Programului Educație al Consiliului Europei.
La finalul evenimentului a fost adoptată o declarație comună a miniștrilor Educației. (B.C.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 07:37:55 Ora de vară a Europei de Est