Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Orădenii pot vota unul din cele șase proiecte de amenajare a piațetei Independenței

De luni, 2 noiembrie,

Orădenii pot vota unul din cele șase proiecte de amenajare a piațetei Independenței

Primarul Florin Birta a susținut ieri, 30 octombrie 2020, o declarație de presă cu privire la amenajarea piațetei de deasupra parcării subterane din strada Independenței.

„Așa cum se știe, la finalul lunii iulie, o comisie internațională formată din arhitecți și urbaniști a ales șase dintre proiectele cele mai bune pentru realizarea acestei piațete, într-o anumită ordine. La acea vreme, au existat anumite reacții în presa locală, cât și în mediul online, dar gusturile cu siguranță nu pot fi discutate. De aceea am luat decizia ca în perioada 2-22 noiembrie să lansăm un sondaj online, pentru a consulta orădenii cu privire la cele șase proiecte de amenajare a piațetei Independenței. Votul se va desfășura pe site-ul www.oradea.ro și va fi un vot sigur, pentru că se va putea vota doar pe bază de CNP, număr de telefon sau adresă de email și vor putea vota doar locuitorii orașului Oradea", a precizat primarul Florin Birta.
Primarul a mai explicat că este important pentru municipalitatea orădeană ca, mai ales în această zonă centrală, în punctul zero al municipiului Oradea, să afle care este părerea orădenilor privind amenajarea acestei piațete.
În funcție de numărul de participanți la acest sondaj și în funcție de rezultat, se va lua o decizie, în sensul îmbunătățirii proiectului.
„Ne dorim ca undeva până în data de 1 decembrie să avem un rezultat, pentru ca cel mai târziu în primăvara anului viitor să începem să amenajăm această piațetă, astfel încât până la finalul anului 2021 zona centrală să fie finalizată. Vă mulțumesc și vă invit ca, începând de luni, să participați la acestă consultare online și să votați într-un număr cât mai mare proiectul pe care îl considerați că se potrivește cel mai bine acestei piațete", a încheiat primarul Florin Birta. (B.P.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:36:44 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)