Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Sesiunile online „Educația continuă”

Începând de astăzi, M.E.C. pune la dispoziția cadrelor didactice

Sesiunile online „Educația continuă”

Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția tuturor cadrelor didactice, începând de astăzi (marți, 10 noiembrie 2020), sesiunile online de îndrumare și consiliere „Educația continuă", sesiuni pentru desfășurarea activității de predare în sistem online.

Acestea vor avea durata de aproximativ o oră și vor fi transmise live, zilnic, de luni până vineri, la ora 15.00, pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook ale Ministerului Educației și Cercetării, fiind coordonate și derulate de experții/autorii reperelor metodologice publicate în luna septembrie 2020 pe site-ul http://educatiacontinua.edu.ro.
Prima sesiune din acest ciclu va fi susținută, astăzi, de către Gabriela Noveanu, secretar științific în cadrul Unității de Cercetare în Educație. Tema evenimentului: Rolul reperelor metodologice - concepute ca formulă de sprijin în ceea ce privește predarea online -, folosirea resurselor digitale și alegerea platformelor de lucru. Reperele metodologice conțin și exemple care să faciliteze procesul de predare-învățare-evaluare asistat de tehnologie.
►Alte detalii despre sesiunea de astăzi, 10 noiembrie, sunt disponibile aici: https://www.facebook.com/events/810240556495557/ 
 
Săptămâna aceasta, sesiunile online „Educația continuă" vor avea următorul program
*Miercuri, 11 noiembrie, ora 15.00: „Evaluarea online - perspective privind evaluarea formativă"
*Joi, 12 noiembrie, ora 15.00: Limba și literatura română
*Vineri, 13 noiembrie, ora 15.00: Matematică. (B.C.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 07:37:29 Ora de vară a Europei de Est