Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Localitățí cu probleme din județul Bihor

Spitalul Pelican a fost desemnat ca unitate medicală suport Covid-19 pentru județul Bihor

Localitățí cu probleme din județul Bihor

Întrunit ieri, 12 noiembrie 2020, în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (C.J.S.U.), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a desemnat Spitalul Pelican ca unitate medicală suport Covid-19 pentru județul Bihor.

În urma hotărârii C.J.S.U., numărul paturilor de Anestezie și Terapie Intensivă (A.T.I.) alocate pentru pacienții Covid-19 la nivelul județului Bihor va crește la 65, din care un incubator pentru infanți. Totodată, în cadrul ședinței a fost actualizată lista localităților din Bihor în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment, pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Decizia de a desemna Spitalul Pelican ca unitate medicală suport Covid-19, având 46 de paturi, din care 20 paturi A.T.I., a fost adoptată în contextul creșterii numărului de cazuri pozitive la nivelul județului și luând în considerare gradul de ocupare a Spitalului Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu". Hotărârea urmează să fie înaintată Ministerului Sănătății, producând efecte de la data actualizării Ordinului Ministrului Sănătății de aprobare a Listei Spitalelor Covid-19.
În urma aprobării deciziei, județul Bihor va avea 64 de paturi A.T.I. și un incubator alocate pacienților Covid-19, după cum urmează:
- 34 paturi A.T.I. și un incubator în cadrul Spitalului Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu";
- 10 paturi A.T.I.. în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea;
- 20 de paturi A.T.I. în cadrul Spitalului Pelican Oradea.
Astfel, în acest moment județul Bihor are 11,3 paturi A.T.I. Covid-19 / 100.000 locuitori.
În cadrul ședinței C.J.S.U. a fost actualizată și lista localităților din Bihor în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment, pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2. Conform analizei efectuate de Direcția de Sănătate Publică Bihor (D.S.P.), lista cuprinde în total 90 de localități, din care 58 au o incidență a cazurilor de peste 3/1.000, după cum urmează: Sântandrei, Oradea, Boianu Mare, Nojorid, Salonta, Câmpani, Tarcea, Cărpinet, Sânmartin, Ceica, Abrămuț, Oșorhei, Biharia, Beiuș, Borș, Sâmbăta, Paleu, Bulz, Hidișelu de Sus, Pietroasa, Girișu de Criș, Copăcel , Vadu Crișului, Sârbi, Șuncuiuș, Ștei, Săcădat, Aleșd, Mădăras, Nucet, Aștileu, Tinca, Abram, Batăr, Marghita, Brusturi, Sânnicolau Român, Derna, Sălard, Buduslău, Popești, Lugașu de Jos, Aușeu, Vașcău, Valea lui Mihai, Tulca, Borod, Suplacu de Barcău, Buntești, Pocola, Finiș, Spinuș, Rieni, Toboliu, Avram Iancu, Bratca, Viișoara și Măgești.
Reamintim cele mai importante măsuri de sănătate publică care se aplică în localitățile unde incidența este mai mare decât trei cazuri/1.000 locuitori:
*Este interzisă activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior, dar este permisă funcționarea teraselor deschise și livrarea la domiciliu;
*Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
*Sunt interzise activitățile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Lista cuprinde și 32 de localități în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor a fost mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Acestea sunt: Ciumeghiu, Cociuba Mare, Lunca, Olcea, Budureasa, Tămășeu, Tileagd, Săcueni, Gepiu, Sâniob, Cefa, Lazuri de Beiuș, Cetariu, Curtuișeni, Lăzăreni, Tăuteu, Chișlaz, Balc, Remetea, Curățele, Vârciorog, Roșiori, Șimian, Drăgănești, Uileacu de Beiuș, Șoimi, Ineu,  Diosig, Cherechiu, Dobrești,  Căbești și Husasău de Tinca.
Din măsurile care se aplică în aceste localități menționăm:
*Activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și este limitată la intervalul orar 6.00-21.00;
*Activitatea cu publicul a cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, precum și a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
*Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă.
Măsurile de limitare a activităților în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment adoptate  ieri de C.J.S.U. Bihor se aplică începând cu data 13 noiembrie, ora 00.00.
Lista localităților în care se impun măsuri de restricționare se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, în urma hotărârilor C,J,S,U, Bihor, în funcție de rata de incidență a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul fiecărei localități.
Aici puteți parcurge integral Hotărârea nr. 48:
https://bh.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/21/2020/11/HOT-CJSU-nr.48.pdf
Aici puteți parcurge integral Hotărârea nr. 49:
https://bh.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/21/2020/11/HOT-CJSU-nr.49.pdf
Cancelaria Prefectului
Județul Bihor

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 06:42:23 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00