Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Tamara Ciocan, educatoarea magicienilor orădeni, a dat o lecție partenerilor străini

În cadrul proiectului internațional eTwinning

Tamara Ciocan, educatoarea magicienilor orădeni, a dat o lecție partenerilor străini

Proiectele internaționale eTwinning fac parte din categoria Comenius și se derulează, în exclusivitate, prin internet. Partenerii se cunosc și colaborează doar prin intermediul poștei electronice, expunând totul la vedere și comunicând printr-un circuit închis doar de ei utilizat.

 Inițiatoare a unui astfel de proiect, educatoarea Tamara Felicia Ciocan, de la Grădinița nr. 22 din Oradea, și-a surprins partenerii străini, din cele 12 țări europene, cu un produs final neașteptat care i-a lăsat fără replică. Ecourile, mesajele, aprecierile și felicitările lor continuă să sosească și la două luni de la finalizarea proiectului. Ieri (vineri, 13 martie 2009), tocmai au sosit felicitări și mulțumiri de la partenerii din Bulgaria, care o felicitau și îi mulțumeau Tamarei Ciocan pentru superbul și ingeniosul calendarul 2009, personalizat, cu cele 13 țări partenere.
 Ce i-a trecut prin cap educatoarei "magicienilor" orădeni: să adune toate informațiile, desenele, simbolurile și pozele reprezentative ale celor 12 țări partenere (Belgia, Spania, Bulgaria, Italia, Malta, Portugalia, Grecia, Danemarca, Franța, Estonia, Polonia și Marea Britanie) în filele unui calendar, cerâdu-le ca fiecare să-și aleagă o lună preferată din cele rămase disponibile. Nemaiavând o lună "vacantă" în calendar, România a rămas să ocupe prima copertă a calendarului.
 Fiecare în pagina sa și-a găsit o poză reprezentativă din școala sau grădinița sa, cinci sau mai multe desene aparținând elevilor implicați în proiect (fiecare desen cu numele copilului și vârsta), numele coordonatorului de proiect, numele și steagul țării, nominalizarea unuia dintre drepturile internaționale ale copilului, iar în partea de jos, calendarul lunii pe care a fost marcată ziua națională a țării respective.
 Gustând din fructul "oprit"!
 Cu un astfel de produs final, tipărit de Tamara Ciocan cu ajutorul părinților copiilor din grupa mijlocie – "magicienii", și expediat pe cheltuială proprie fiecărui partener, proiectul dăinuie și astăzi, fiind în centrul atenției, în sala de grupă sau de clasă, răsfoit și analizat în fiecare lună și în orice zi a anului 2009.
Iată cum, de la un banal schimb de informații și desene pe internet pe o temă generală pentru cunoașterea ideilor și preocupărilor partenerilor, s-a ajuns la un produs palpabil, util și deosebit de practic, aflat la îndemâna fiecăruia, pe peretele din sala de grupă sau de clasă.
 Produsul final, neașteptat, i-a uimit și pe cei care girează un asemenea gen de proiecte, care s-au trezit pe masă, pentru prima oară, cu un produs palpabil, rod al proiectului inițiat de educatoarea Tamara Ciocan, de la Grădinița nr. 22 din Oradea, și care au premiat-o cu o diplomă de calitate (un fel de diplomă de excelență).
 "Cu acest calendar, le-am depășit toate așteptările. Ei credeau că totul va rămâne doar pe calculator, așa cum se obișnuiește în acest gen de proiecte. Eu, însă, am ieșit din tipare, vrând să le demonstrez că se poate și altfel, și mă bucur că am reușit un produs palpabil pe care fiecare îl are acum pe perete. Sunt mulțumită în sinea mea pentru ceea ce am realizat și pentru bucuria pe care le-am produs-o. Dacă privindu-l, fiecare va zâmbi fericit admirându-și pagina reprezentativă, eu voi recepționa bucuria lor și voi fi foarte mulțumită. Este mulțumirea pe care ți-o dă un lucru bine făcut", conchide educatoarea "magicienilor"...
 Pentru reușita fantastică, Tamara Ciocan dorește să mulțumească părinților copiilor "magicieni", directorului grădiniței, prof. Lidia Șandor-Costea, profesoarei de engleză Ana Tudor, de la Școala cu clasele I-VIII "Liviu Rebreanu" din Mioveni, județul Argeș (mâna ei dreaptă și principalul său colaborator), celor care au crezut în ea și au încurajat-o într-un astfel de demers deloc ușor (să aduni și să prelucrezi materialele de la 12 parteneri europeni)...
Privind mai departe de lungul nasului, trebuie să remarcăm faptul că străinii sunt siliți să recunoască cum că o româncă le- a dat o lecție în proiectul pe care l-a inițiat și condus magistral, finalizându-l într-o manieră neimaginată de nimeni, și oferindu-le pe tavă fructul "oprit".
 Felicitări, Tamara, ești o magiciană, precum "magicienii" pe care îi îndrumi la Grădinița nr. 22!  (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Tamara Ciocan, educatoarea magicienilor orădeni, a dat o lecție partenerilor străini.

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 23:09:00 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.