Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Bloc operator ultramodern și Secție de ginecologie reabilitată şi modernizată la Maternitatea Oradea

Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și dotare

Bloc operator ultramodern și Secție de ginecologie reabilitată şi modernizată la Maternitatea Oradea

Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a Blocului operator de ginecologie și a Secției de ginecologie de la Maternitatea Oradea, acestea urmând să fie puse la dispoziția pacientelor din data de 2 decembrie.

Anunţul a fost făcut de primarul Florin Birta într-o conferinţă de presă, ieri, 25 noiembrie 2020, în prezența președintelui Consiliului Județean Ilie Bolojan şi a managerului Spitalului Clinic Județean dr. Gheorghe Carp şi a cadrelor medicale.
Noul bloc operator de ginecologie se compune din trei săli de operație, terapie intensivă cu 10 paturi, Secția de ginecologie dispunând de 30 de paturi. Realizarea acestuia a fost necesară pentru a putea fi eliberată vechea clădire, care este într-o stare improprie actului medical.
Partea de construcție a fost finanțată de Ministerul Sănătății, Consiliul Local, dar și din veniturile proprii ale spitalului. Pentru lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a Secției de ginecologie, Staționar III, Ministerul Sănătății a alocat 8 milioane de lei, iar Consiliul Local 900.000 lei.
Una dintre cele mai moderne maternităţi din ţară
„În afară de aceste lucrări de construcție, am accesat și un proiect european în valoare de 1.200.000 euro, necesar pentru achiziția meselor de operații, a lămpilor pentru sălile de operații, pentru fluxul de aer laminar, tunuri laparoscopice, pentru realizarea sălilor în sine, dar și pentru achiziția altor dispozitive și aparaturi medicale necesare într-un bloc operator modern, plus sistemul de transmitere video a intervențiilor chirurgicale. În partea constructivă, această clădire practic a fost refăcută în totalitate, s-au făcut recompartimentări, au fost introduse gaze medicale, au fost introduse acele stații obligatorii pentru gaze medicale, iar dotarea spitalului este cea mai modernă. Sunt chiar foarte mulțumit pentru că în cazul în care nu ar fi existat aceea conlucrare perfectă dintre Ministerul Sănătății, care a alocat 8 milioane de lei, Primăria Oradea care a alocat 900 mii de lei, donații în valoare de 100 mii de lei, precum și contribuția proprie a Spitalului Județean, în valoare de 7 milioane lei, astfel că această secție și bloc operator cu terapie intensivă într-adevăr să se prezinte impecabil, pentru binele pacientelor și cadrelor medicale, deoarece toată lumea are dreptul să aibă condiții corespunzătoare", a spus dr. Gheorghe Carp.
La rândul său, primarul Florin Birta a declarat: „Putem spune că, în urma modernizării, suntem azi prezenți la una dintre maternitățile cele mai moderne din țară, aici au fost făcute investiții de peste 20 milioane de lei. Este important de subliniat că din cele peste 20 milioane lei, aproximativ 7 milioane de lei au fost investite din veniturile proprii ale Spitalului Județean Oradea. Ceea ce înseamnă că managerul Carp în cei 9 ani de mandat a avut un management performant, pentru că nu cred că sunt foarte multe spitale din România în acest moment care pot investi 7 milioane de lei din veniturile proprii în infrastructura medicală, în sănătate. De aceea doresc să-l felicit pentru toți cei 9 ani în care a condus Spitalul Județean și pentru tot ce a făcut pentru sănătatea orădenilor și a bihorenilor".
De asemenea, primarul i-a mulțumit și predecesorului său la cârma Primăriei Oradea, Ilie Bolojan, pentru cei 12 ani de activitate, în special pentru eforturile depuse pentru sistemul de sănătate din Oradea, precum și pentru prioritățile avute în acest domeniu. Totodată, a atras atenția asupra parteneriatului între Primăria Oradea și Consiliul Județean în urma căruia se va construi un nou spital pe strada Vlădeasa.
Reamintim că prin proiectul transfrontalier elaborat în parteneriat cu Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara şi cu Universitatea din Debreţin (Ungaria), Maternitatea din Oradea a beneficiat de fonduri europene nerambursabile de 1,2 milioane euro. Proiectul „Îmbunătăţirea standardelor de sănătate în prevenirea, identificarea şi tratamentul bolilor cardiovasculare şi ginecologice în zona transfrontalieră", al cărui lider este Institutul de Boli Cardiovasculare, iar parteneri sunt Spitalul Judeţean din Oradea şi Universitatea din Debreţin, are o valoare de 3 milioane de euro, din care suma nerambursabilă este de 2,25 milioane de euro.
Dotarea cu aparatură a noului bloc operator s-a făcut din fonduri U.E., iar restul lucrărilor prin fonduri proprii ale spitalului, contribuția Primăriei Oradea și fonduri de la Ministerul Sănătății. (B.P.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:36:44 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)