Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Alege! Este dreptul tău – ediția a VII-a

Vineri, etapa județeană a concursului

Alege! Este dreptul tău – ediția a VII-a

Ieri (vineri, 13 martie 2009), Colegiul Economic “Partenie Cosma” din Oradea a găzduit cea de-a VII-a ediție a concursului național pe teme de protecția consumatorilor, intitulat "Alege ! Este dreptul tău".

Concursul, organizat de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și Autoritatea națională pentru Protecția Consumatorilor (prin I.S.J. și O.P.C.), urmărește educarea și conștientizarea tânărului consumator asupra drepturilor și intereselor sale legitime.
 La etapa județeană a concursului, au participat nouă concurenți din trei licee din Oradea, Ștei și Salonta (trei elevi de la Colegiul Național “Avram Iancu” din Ștei, îndrumați de prof. Alina Laza, doi de la Grupul Școlar Agricol din Salonta, însoțiți de prof. Florica Anton, și patru de la colegiul gazdă, elevi pregătiți de prof. Alice Scarlat, Răzvan Vonea și Ileana Popa.
 Competiția a constat în două probe: un eseu și un test grilă, iar juriul a fost alcătuit din reprezentanți ai Oficiului pentru Protecția Consumatorilor (O.P.C.) – Traian Bejan (director adjunct) și Adela Baziliu Anghel, precum și prof. Florin Negruțiu – reprezentantul Inspectoratului Școlar. Toți concurenții s-au descurcat bine, demonstrând membrilor juriului faptul că își cunosc drepturile și interesele legitime de consumatori, iar unii și-au demonstrat măiestria și în prezentările power point. Membrii juriului au pus întrebări pentru a se convinge în ce măsură informațiile dobândite de concurenți sunt operaționale, și cât de bine stăpânesc limbajul de specialitate.
 Daniela Fildan și Crina Abrudan ne vor reprezenta la etapa națională
 La ora adevărului, toți concurenții au fost premiați cu diplome și premii din partea O.P.C. de către reprezentanții O.P.C., și cu atenții din partea gazdelor, înmânate de prof. Ioan Corba, directorul colegiului.
 La clasele IX – X
 Premiul I – Daniela Fildan (C.E. “Partenie Cosma”), premiul II – Cătălina Sbârcea (C.E. “Partenie Cosma”), premiul III – Simona Tocuț (C.N. “Avram Iancu” Ștei), mențiuni – Bianca Toșa (Gr. Șc. Agricol Salonta) și Raluca Ghinga (C.N. “Avram Iancu” Ștei).
 La clasele XI – XII
 Premiul I – Crina Abrudan (C.E. “Partenie Cosma”), premiul II – Anamaria David (C.E. “Partenie Cosma”) și Coroiu Anca (C.N. “Avram Iancu” Ștei), premiul III – Medana Bondar (de la Gr. Șc. Agricol Salonta) (Ov.D.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Alege! Este dreptul tău – ediția a VII-a.

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 01:57:42 Ora de vară a Europei de Est