Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

S-a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea bulevardului Nufărul-Cantemir

Vineri,

S-a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea bulevardului Nufărul-Cantemir

Ieri, 27 noiembrie 2020, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru reabilitarea coridorului Nufărul-Cantemir.

Finanţarea acestui proiect se face din fonduri europene, Primăria Oradea având o contribuţie de 3%.
Proiectul intitulat „Creșterea mobilității urbane din zona Nufărul-Cantemir"  se realizează prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 și prevede reamenajarea carosabilului, a trotuarelor, a pistelor de biciclete, realizarea de amenajări peisagistice, mobilier urban, spații verzi, intervenții la calea de tramvai și lucrări de apă-canal aferente străzilor Nufărului și Dimitrie Cantemir.
Proiectul este amplasat în zona funcțională urbană a municipiului Oradea, strada Nufărului aflându-se pe traseul drumului național DN76 (european E79) Deva-Oradea. Tronsonul din strada Nufărului propus pentru intervenție are o lungime de 1.641 m, o cale de tramvai dublă cu lungimea de 1.540 m, cu un carosabil cu câte două benzi de circulație pe sens, iar pe partea dreaptă, pe sensul de intrare în localitate, există spații de parcare, un trotuar variabil de 3 m lățime și de asemenea un spaţiu verde variabil.
Strada Dimitrie Cantemir, amplasată în continuarea străzii Nufărului pe traseul drumului naţional DN76, ajunge până în centrul istoric al municipiului. Tronsonul propus pentru execuţia lucrărilor de intervenţie are o lungime de 1.031,16 m, având de asemenea o cale de tramvai dublă cu lungimea de 1.022 m, un carosabil cu câte două benzi de circulație pe sens, cu spatii de parcare în zonele unde configuraţia terenului a permis, cu trotuar variabil și cu spații verzi variabile.
Cele două străzi cuprinse în cadrul proiectului de investiție sunt modernizate, fiind străzi de legătură care asigură circulația majoră între zonele funcționale, rezidențiale și de servicii. De asemenea coridorul Nufărul - Cantemir joacă un rol important pentru traficul de călători, preluând prin relaţia transportului în comun, atât tramvai cât și autobuze, tot traficul de navetiști din Zona Metropolitană și nu numai, spre zonele de servicii, producție sau funcționale.
Executantul lucrărilor va fi asocierea formată din Sc. Drumuri Bihor S.A. - lider de asociere și S.C. Trameco S.A. - asociat 1 și Drum Asfalt S.R.L. - asociat 2, iar valoarea contractului este de 50.634.357,12 lei fără TVA.
Perioada de execuție a lucrărilor este de 20 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
„La începutul anului viitor, de îndată ce vremea ne va permite, vom demara lucrările. Este un proiect major pentru că prevede reabilitarea bulevardului Nufărul - Cantemir, unul dintre cele mai mari și importante bulevarde din oraș. Vom reamenaja carosabilul, va fi o stradă cu patru benzi - două benzi pe sensul de mers, linie de tramvai, spaţiu verde cu un aliniament verde, pistă de biciclete, trotuar şi încă un aliniament verde lângă liniile de tramvai, iar pe partea opusă va rămâne un trotuar şi vor fi locuri de parcare doar paralele cu bordura. Vom monta stâlpi inteligenți, iar tramvaiul va avea acces liber, neîngreunat de circulație și își va putea crește viteza cu până la 30 km/h. Vor fi modernizaţi peste doi kilometri și jumătate de drum şi peste șase kilometri de trotuar. În plus, vor fi amenajați peste doi kilometri de piste pentru biciclişti şi 48 de mii de metri pătraţi de spaţiu verde", a declarat primarul Florin Birta. (B.P.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:36:43 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)