Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Lecție de prevenție la Centrul de Zi Oradea

În cadrul proiectului naţional „Necenzurat”,

Lecție de prevenție la Centrul de Zi Oradea

În cadrul bunei colaborări dintre Direcția de Asistență Socială Oradea și Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor, copiii din Centrul de Îngrijire de Zi au participat la o acțiune în cadrul proiectului național „Necenzurat", pentru copiii din ciclul gimnazial şi „ABC-ul emoțiilor" pentru copiii din ciclul primar.

„Necenzurat" este un program de prevenire a consumului de droguri, adresat adolescenţilor, având la bază modelul comprehensiv al influenţei sociale.
Scopul acestei abordări este de a dezvolta, în rândul copiilor, aptitudini specifice şi resurse de care au nevoie pentru a rezista influenţelor sociale, de a înţelege corect cunoştinţele despre droguri şi efectele lor asupra sănătăţii individuale şi colective.
Obiectivul general al proiectului vizează formarea unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi droguri, şi constă în derularea a 12 lecţii tematice.
„ABC-ul emoțiilor" este un proiect de formare şi consolidare a abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe: conştientizarea de sine, abilităţi de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor negative, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă, şi constă în derularea a șase lecţii tematice.
Pe parcursul activității, copiii s-au implicat în dezbaterea acestor aspecte, prin discuţii interactive, fiind dornici să afle lucruri noi şi utile, manifestându-şi curiozitatea şi nerăbdarea pentru viitoarele lecţii tematice.

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:34:52 Ora de vară a Europei de Est