Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

ATEN a lansat primul switch KVMP hibrid cu conectivitate USB-C 4K din lume

Astăzi,

ATEN a lansat primul switch KVMP hibrid cu conectivitate USB-C 4K din lume

Switch-ul hibrid KVMP cu trei porturi CS1953, prevăzut cu conectivitate USB-C și DisplayPort, asigură mobilitatea și nivelul de productivitate specifice aplicațiilor profesionale și stațiilor de lucru comerciale.

București (28 decembrie 2020) - ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, a lansat CS1953 - primul switch KVMP hibrid cu trei porturi și interfețe DisplayPort și USB-C, care amplifică eficiența KVM prin abilitatea unică a conectorului USB-C de a combina mobilitatea și ergonomia aplicațiilor profesionale și stațiilor de lucru comerciale. Conectând mai multe PC-uri la un monitor cu DisplayPort, utilizatorii beneficiază de o experiență vizuală de top și de performanțe excelente, prin comunicarea ultra-rapidă între computere.
,,CS1953 oferă calitate superioară la rezoluție 4K și acces SuperSpeed la o gamă largă de echipamente periferice. Tot mai populară, interfața USB-C permite încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, acces foarte rapid la date și performanțe A/V - totul prin intermediul unui singur cablu. Aceste funcționalități superioare oferă productivitate sporită și mobilitate superioară, ceea ce îl transformă în soluția perfectă nu numai pentru design și aplicații uzuale de birou, ci și pentru domeniul financiar și sănătate, domenii foarte importante în perioada următoare pentru proiectele care se vor implementa în România și regiune", a declarat Bogdan Mihalcea, Country manager ATEN România.
Datorită conectivității USB-C, nu sunt necesare soluții de andocare pentru conectarea de dispozitive USB-C, ceea ce reduce semnificativ spațiul ocupat pe birou, îmbunătățind în același timp productivitatea. Acest switch KVMP a fost proiectat pentru productivitate sporită și mobilitate superioară, fiind soluția potrivită pentru multe domenii de activitate.
Caracteristici cheie
*Alocarea eficientă a spațiului disponibil și reducerea costurilor - prin intermediul acestei interfețe tot mai populare, CS1953 asigură conectivitatea plug-n-play cu dispozitive mobile (laptopuri, tablete smartphone-uri), fără soluție de andocare, ceea ce reduce atât spațiul necesar, cât și costurile implicate de tehnologizarea spațiului de lucru.
*Performanțele A/V excepționale prin DisplayPort -CS1953 intermediază conectivitatea DisplayPort între până la două computere, un monitor și un dispozitiv mobil (prin USB-C). În plus, asigură calitate vizuală superioară la rezoluție 4K, redând în acest fel tot conținutul grafic, paragrafele de text și numerele, cu o precizie excepțională.
*Datorită standardului 3.0 de alimentare a dispozitivelor prin intermediul USB-C, acestea se vor încărca de îndată ce sunt conectate la CS1953, redefinind astfel conceptul ce productivitate mobilă.
*Accesul SuperSpeed la date -Transfer al datelor cu 5Gbps de pe dispozitivele periferice USB 3.1 conectate, precum camere, imprimante, unități de stocare flash USB și altele.
Echipamentul va fi disponibil în România prin rețeaua de parteneri ATEN.
Monica M.

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 00:20:39 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00