Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Reabilitarea termică a peste 30 de blocuri din Oradea

Licitații pentru

Reabilitarea termică a peste 30 de blocuri din Oradea

În aceste zile au fost publicate pe S.E.A.P. mai multe anunțuri privind licitațiile pentru reabilitarea termică a peste 30 de blocuri din Oradea.

Anunțurile de participare cuprind fiecare mai multe loturi și prevăd reabilitarea unor imobile de pe străzile: Locomotivei, Cantacuzino, Morii, Meșteșugarilor, Gen. Magheru, Bumbacului, Oneștilor, Al. Cazaban, Lăpușului, Parc Traian, Salcâmilor, Brâncoveanu și Sovata.
Anunțul de participare nr. CN1027474 din 5.01.2020 are data limită de depunere a ofertelor în S.I.C.A.P. 10.02.2021, ora 15.00 şi cuprinde: LOT 1 Reabilitare termică bloc de locuințe Bloc Pb 74, situat în Oradea, str. Locomotivei nr. 4; LOT 2 Reabilitare termică bloc de locuințe Bloc Pb 81, situat în Oradea, str. Locomotivei nr.7;  LOT 3 Reabilitare termică bloc de locuințe Bloc PC 82, situat în Oradea, str. Locomotivei nr. 5;  LOT 4 Reabilitare termică bloc de locuințe Bloc Pb 83, situat în Oradea, str. Cantacuzino nr. 3, Mun. Oradea, jud Bihor.
Anunţul de participare nr. CN1027206/24.12.2021 are data limită de depunere a ofertelor în S.I.C.A.P. 1.02.2021, ora 15.00 şi cuprinde achiziția lucrărilor de execuție pentru: LOT 1 Reabilitare termică bloc de locuințe AN4, situat în Oradea, str. Morii nr. 7; LOT 2 Reabilitare termică bloc de locuințe AN120, situat în Oradea, str. Meşteşugarilor nr. 71; LOT 3 Reabilitare termică bloc de locuințe AN121, situat în Oradea, str. Meşteşugarilor nr. 71; LOT 4 Reabilitare termică bloc de locuințe PB117, situat în Oradea, str. Meşteşugarilor nr. 71; LOT 5 Reabilitare termică bloc de locuințe R119, situat în Oradea, str. Meşteşugarilor nr. 71.
Pentru anunțul de participare nr. CN1027207/24.12.2020, data limită de depunere a ofertelor în S.I.C.A.P. este 8.02.2021, ora 15.00 şi cuprinde achiziția lucrărilor de execuție pentru reabilitarea termică a 10 blocuri: LOT 1 Reabilitare termică bloc de locuințe M7, situat în Oradea, str. Gen. Magheru nr. 7; LOT 2 Reabilitare termică bloc de locuințe PB14, situat în Oradea, str. Bumbacului nr. 18/A; LOT 3 Reabilitare termică bloc de locuințe X21, situat în Oradea, str. Morii nr. 17/A; LOT 4 Reabilitare termică bloc de locuințe X23, situat în Oradea, str. Morii nr. 17/B; LOT 5 Reabilitare termică bloc de locuințe AN7, situat în Oradea, str. Oneștilor nr. 80; LOT 6 Reabilitare termică bloc de locuințe Z15, situat în Oradea, str. Alexandru Cazaban nr. 49 B; LOT 7 Reabilitare termică bloc de locuințe PB118, situat în Oradea, str. Meșteșugarilor nr. 71; LOT 8 Reabilitare termică bloc de locuințe X220, situat în Oradea, str. Lăpușului nr. 46; LOT 9 Reabilitare termică bloc de locuințe X219, situat în Oradea, str. Lăpușului nr. 46; LOT 10 Reabilitare termică bloc de locuințe TURN, str. Parcul Traian nr. 31.
În cazul anunțului de participare nr. CN1027406/1.01.2021, denumire contract: Reabilitare termică bloc de locuințe PB 138, situat în Oradea, str. Salcâmilor nr. 13/B, data limita de depunere a ofertelor în S.I.C.A.P. este 15.02.2021, ora 15.00.
În cazul anunţului de participare nr. CN1027407 din 1.01.2021, data limită de depunere a ofertelor în S.E.A.P. este 15.02.2021 ora 15.00. Anunţul cuprinde achiziția lucrărilor de execuție a 10 loturi: LOT 1 Reabilitare termică bloc de locuințe, situat pe str. Brâncoveanu, nr. 5A; LOT 2 Reabilitare termică bloc de locuințe P63, situat în Oradea, str. Cazaban nr. 3; LOT 3 Reabilitare termică bloc de locuințe C4, situat în Oradea, str. Sovata nr. 56; LOT 4 Reabilitare termică bloc de locuințe PB135, situat în Oradea, str. Salcâmilor nr. 9; LOT 5 Reabilitare termică bloc de locuințe PB136, situat în Oradea, str. Salcâmilor nr. 9; LOT 6 Reabilitare termică bloc de locuințe PB137, situat în Oradea, str. Salcâmilor nr. 13/A; LOT 7 Reabilitare termică bloc de locuințe PB139, situat în Oradea, str. Salcâmilor nr. 13/C; LOT 8 Reabilitare termică bloc de locuințe PB140, situat în Oradea, str. Salcâmilor nr. 15/A; LOT 9 Reabilitare termică bloc de locuințe PB141, situat în Oradea, str. Salcâmilor nr. 15/B; LOT 10 Reabilitare termică bloc de locuințe PB142, situat în Oradea, str. Salcâmilor nr. 15/C.
În ceea ce privește anunțul de participare nr. CN1027408 din 1.01.2020, acesta are data limită de depunere a ofertelor în S.E.A.P. 22.02.2021 ora 15.00 şi se referă la achiziția lucrărilor de execuție pentru 3 LOTURI: LOT 1 Reabilitare termică bloc de locuințe AN 122, situat în Oradea, str. Meşteșugarilor, nr. 73/C; LOT 2 Reabilitare termică bloc de locuințe AN 123, situat în Oradea, str. Meşteșugarilor, nr. 73/B; LOT 3 Reabilitare termică bloc de locuințe AN 124, situat în Oradea, str. Meşteșugarilor, nr. 73.
Informaţii suplimentare cu privire la aceste lucrări pot fi obţinute accesând site-ul www.e-licitatie.ro.
Obiectivele specifice ale acestor investiții se referă la eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale colective, reducerea consumului anual de energie primară față de consumul inițial după implementarea măsurilor de eficientizare energetică a clădirilor de locuințe colective. Acest obiectiv va aduce beneficii din punct de vedere al reducerii pierderilor de căldură și a îmbunătățirii confortului interior și a eficienței energetice.
Totodată, se dorește și scăderea estimată a emisiilor gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2) după implementarea măsurilor de eficientizare energetică. (B.P.)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 18:18:13 Ora standard a Europei de Est