Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Direcția Economică și-a prezentat raportul de activitate pe anul 2020

Primăria Municipiului Oradea,

Direcția Economică și-a prezentat raportul de activitate pe anul 2020

Viceprimarul Marcel Dragoş şi reprezentanții Direcției Economice din Primăria Oradea, directorul executiv Eduard Florea și directorii adjuncți Simona Vlad și Sorin Iacob, au susținut miercuri, 20 ianuarie, o conferință de presă în care au prezentat sinteza raportului de activitate a direcției pe anul 2020.

„În opinia mea, Direcția Economică reprezintă cea mai importantă direcție din cadrul Primăriei Oradea, de ale cărei rezultate depind și celelalte direcții. Dacă la începutul anului 2020 aveam o proiecție bugetară bună, ulterior, datorită izbucnirii pandemiei de Covid 19, aceasta a trebuit regândită. Astfel, s-au făcut rectificări bugetare importante prin care s-au alocat sume către spitale pentru achiziția de materiale și aparatură și, totodată, au fost adoptate măsuri în sprijinul agenților economici și nu numai. Cu toate aceste greutăți, s-a încercat menținerea unui echilibru și cofinanțarea în continuare a proiectelor realizate prin fonduri europene, astfel încât putem spune acum că anul 2020 nu a avut minusuri în ceea ce privește susținerea investițiilor și derularea proiectelor importante", a precizat viceprimarul Marcel Dragoş.
În ceea ce privește sumele care au mers către investiții, raportul ne arată că din bugetul local  s-au investit 149.496.656 lei (38%), din bugetul de stat - 39.976.818 lei (10%), din fonduri nerambursabile - 141.214.609 (35%) și din credite bancare 66.408.781 (17%).
Toate aceste investiții au vizat domenii concrete precum: sănătate, investiții în reabilitarea sistemului de termoficare, investiții în transportul public, modernizare străzi, investiții în sistemul de apă și canalizare, crearea de spații verzi/spații de recreere, reabilitare termică blocuri, învățământ, exproprieri și achiziții.
Măsurile adoptate de Primăria Oradea în sprijinul agenților economici și nu numai s-au concretizat în suspendarea activității de inspecție fiscală, a activității de executare silită, în reduceri ale impozitului pentru clădirile cu activități economice afectate de pandemie, scutiri de majorări, dar și în prelungirea unor termene de plată.
Eduard Florea a precizat că anul 2020 a fost un an al provocărilor, în care s-au simțit și se simt încă efectele crizei sanitare, dar și ale crizei economice asociate ei.
Pentru Direcția Economică anul 2020 a însemnat luarea  unor decizii rapide, a unor decizii eficiente pentru mediul de afaceri, pentru cetățeni, cât și pentru propriii angajați. Astfel, s-au luat măsuri fizice (care au asigurat distanțarea, protecția angajaților, a cetățenilor, măști, dezinfectanți), dar și măsuri fiscale, pentru a păstra un echilibru al întregului buget local.
„Ceea ce ne bucură este menținerea calificativelor de către Agenția Fitch Rating. Trebuie să știți că în acordarea acestor calificative agenția analizează întreaga activitate economică de la nivelul primăriei, respectiv modul în care ne finanțăm, modul în care atragem resurse, în care colectăm impozite și taxe, modul în care cheltuim sau investim, deci modul în care folosim patrimoniul și îl dezvoltăm, dar și  modul în care ne împrumutăm/capacitatea de a rambursa.  Astfel, un calificativ al agenției este pentru noi, ca primărie, dar și ca municipiu, mai mult decât o carte de vizită, este cartea de vizită a orașului urmărită cu interes inclusiv de investitori. Păstrarea calificativelor de rating în categoria principal „grad investițional - cea mai ridicată credibilitate" reflectă de fapt viziunea neschimbată a Finch asupra performanțelor robuste ale municipiului Oradea și asupra capacității de a contribui la progresul economiei locale", a precizat directorul executiv al Direcției Economice, Eduard Florea.
Anul trecut au avut loc trei revizuiri ale Agenției Fitch Rating. Cea din luna aprilie, a avut loc în contextul debutului  pandemiei. Atât la acel moment, cât și la revizuirile următoare din lunile mai și noiembrie 2020 s-au păstrat calificativele de rating în categoria principal  - „grad investițional - cea mai ridicată credibilitate", însă ceea ce s-a schimbat a fost doar perspectiva care a fost revizuită în „negativ" de la „stabil" (cum era anterior declanșării pandemiei), această revizuire a perspectivei având loc de altfel și în alte orașe ale României datorită contextului sanitar prin care trece toată lumea.
Eduard Florea a mai punctat ca principale puncte ale anului economic 2020 următoarele:
*rectificare negativă a bugetului în luna aprilie datorată efectelor evoluției COVID-19, în sumă totală de 42,6 mil lei, aproximativ 9 mil euro;
*susținerea financiară acordată  spitalelor;
*credit al Administrației Domeniului Public, cu garanția Municipiului Oradea - 16 mil. lei pentru parcarea de pe str. Braşovului;
*accesarea de finanțări din Programul guvernamental „Termoficare";
*alocarea din fondul de rezervă al Guvernului a sumei de 16,8 mil lei pentru achiziția de combustibil și susținerea subvenţiilor la Termoficare;
*un an bun pentru contractarea și implementarea proiectelor europene. La finalul anului, volumul mare al plăților a fost susținut cu  27,77 mil. lei  din excedentul anilor anteriori. Suma de rambursat/primit - 60 mil. lei;
*aprobarea contractării a două noi credite bancare (ROHU, parcări);
*accesarea schemei UE pentru susținerea operatorilor de curse aeriene;
*excedent bugetar la finele anului 2020 - 55,8 mil. lei.
Directorul adjunct Simona Vlad a prezentat în detaliu partea financiar-bugetară a activității Direcției Economice, respectiv: veniturile bugetului local, cotele din impozitul pe venit, cheltuielile operaționale, cheltuielile cu investițiile, datoria publică, gradul de îndatorare, dar și activitatea financiar-contabilă în cifre.
Directorul adjunct Sorin Iacob  a vorbit despre partea fiscală a activității, respectiv: administrarea creanțelor fiscale, instrumentele de plată, activitatea de executare silită, restanțe și restanțierii la buget, volumul tranzacțiilor, masa impozabilă, situația bonificațiilor fiscale și a supraimpozitărilor, facilități pentru investitori, dar și facilitățile speciale acordate datorită contextului pandemiei. (B.P.)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 18:18:10 Ora standard a Europei de Est