Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Dorind a se atrage atenția asupra importanței lecturii

Marcarea Zilei Internaționale a Cititului Împreună

Dorind a se atrage atenția asupra importanței lecturii

„...nu este alta, mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărților". (Miron Costin)

Anual, cu ocazia ,,Zilei Internaționale a Cititului Împreună", oamenii din toată lumea citesc cu voce tare și își împărtășesc poveștile, dorind a se atrage atenția asupra importanței lecturii, ca mod de dezvoltare a creativității, a empatiei și a gândirii critice.
Proiectul educațional ,,Pe aripile cărților"
În acest an, în data de 10 februarie, profesorii din catedra de Limba și literatura română (dir. adj. prof. Simina Diana, prof. Fetea Anca, prof. dr. Sala Loredana, prof. Crișan Diana, prof. Maghiar Semida, doamna bibliotecară Matica Ioana) au ales să marcheze această zi specială, prin intermediul proiectului educațional ,,Pe aripile cărților", în cadrul căruia, elevii Școlii Gimnaziale ,,Dacia", Oradea s-au implicat într-o campanie de promovare a beneficiilor lecturii, subliniind puterea magică a cuvintelor.
Proiectul vine cu un scop precis, acela de a-l transforma pe elev într-un adevărat consumator de lectură, conştient de valoarea şi importanţa cărţii în desăvârşirea personalităţii lui, de rolul pe care aceasta îl ocupă în relaţionarea cu lumea din jur. Proiectul vizează încurajarea şi afirmarea talentelor din rândul elevilor, cultivarea sensibilităţii faţă de frumos, a plăcerii de a citi, de a se apropia de bibliotecă, de carte.
Activitățile, desfășurate exclusiv on-line, s-au dorit a fi stimulative, urmărind cultivarea gustului pentru lectură, dar și dezvoltarea capacității creatoare a elevilor. Astfel, din confortul casei fiecăruia, participând la activitățile online, elevii au citit fragmente din cărțile preferate sau din cărțile ale căror recenzii le-au stârnit interesul, expunând opinii și gândind critic. Activitățile aferente proiectului și-au asigurat continuitatea prin recomandările în materie de cărți, pe care elevii și le-au făcut reciproc, stârnindu-și astfel curiozitatea și dorința de a descoperi misterul din interiorul paginilor.
Proiectul educațional ,,Pe aripile cărții" invită în acest fel, prin activităţile sale, toţi elevii care conştientizează necesitatea unei cunoaşteri autentice a lumii şi a sinelui prin lectură, să se implice activ în lărgirea universului personal prin citit, formându-și criterii axiologice proprii prin care să distingă singuri ce și când să citească.
Prof. dr. Sala Loredana

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 11:55:22 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)