Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Website-ul Consiliului Județean Bihor are o nouă versiune

De la 1 martie 2021

Website-ul Consiliului Județean Bihor are o nouă versiune

Website-ul Consiliului Județean Bihor (www.cjbihor.ro) are un nou design.

 www.cjbihor.ro
Comparativ cu cea veche, noua interfață oferă o experiență mult mai intuitivă în navigare, iar din punct de vedere estetic, aspectul general este unul curat, organizat şi modern.
Responsivitatea (capacitatea website-ului de redimensionare/adaptare în funcție de dispozitiv și de rezoluția acestuia) este un punct foarte important al noii versiuni a website-ului, având în vedere că, în general, 9 din 10 vizitatori folosesc dispozitivele mobile (smartphone, tablete) pentru a naviga pe internet. Astfel, s-a lucrat la scalarea elementelor pentru a oferi o experiență plăcută oricărui tip de vizitator, indiferent de terminalul de pe care acesta accesează noul website al CJ Bihor.
Cea mai importantă noutate a website-ului este disponibilitatea lui în limba maghiară. Astfel, meniurile „Despre Bihor", „Conducere", și „Știri" sunt disponibile, integral, în limba maghiară.Totodată, vor fi traduse hotărârile Consiliului Județean Bihor ce au caracter normativ.
„Doresc să le mulțumesc colegilor care s-au implicat în relansarea website-ului Consiliului Județean Bihor, celor de la departamentul IT, consilierilor și, în special, domnului Rais Istvan, angajat al Consiliului, care s-a ocupat de traducerea versiunii în limba maghiară. În lunile următoare,website-ul va continua să fie optimizat, se vor mai lansa alte versiuni, în alte limbi, iar anumite secțiuni vor fi actualizate. Următorul pas va fi să digitalizăm activitatea Direcției Arhitect Șef prin intermediul website-ului", a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
În comparație cu versiunea anterioară, sunt multiple motoare de căutare concepute special să activeze pe secțiunea de interes pe care utilizatorul se află, rezultatele unei căutări fiind doar cele relevante, fără aglomerarea din alte secțiuni/categorii de documente cu informații irelevante.
Totodată, s-au folosit cele mai noi tehnologii de server și baze de date pentru a obține timpi cât mai reduși în procesare și interogare, iar optimizarea de resurse și viteză este constant monitorizată pentru a oferi o viteză cât mai bună de încărcare indiferent de terminalul pe care se face accesul.
În plus, pentru persoanele cu deficiențe vizuale, a fost introdus un instrument special care permite modelarea vizuală pentru a îmbunătăți lizibilitatea informațiilor afișate.
Lansat în 2003, website-ul Consiliului Județean Bihor a mai fost schimbat, parțial, în 2013, dar niciodată total, ca acum.
Pentru a relansa website-ul, Consiliul Județean Bihor a colaborat cu o companie locală de publicitate, și anume „Utopium". Valoarea achiziției a fost de 29. 615,18 lei, cu TVA, bani cuprinși în bugetul CJ Bihor pentru anul 2020.
Este posibil ca, din cauza schimbărilor tehnice, în zilele următoare website-ul să funcționeze cu unele întreruperi punctuale, la anumite pagini.

Trimite email
luni, 25 mai 2026 la 05:05:39 Ora de vară a Europei de Est