Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Proiectul educațional dedicat comunității, economiei circulare și protecției mediului

,,Resursele viitorului”

Proiectul educațional dedicat comunității, economiei circulare și protecției mediului

Desfășurat în perioada octombrie 2020 - martie 2021, proiectul a atras un număr de peste 250 de elevi de gimnaziu și liceu, împreună cu 18 profesori coordonatori, din șase instituții de învățământ din Buftea, care au participat la activitățile educaționale de tip learning by doing, derulate de Junior Achievement (J.A.) România.

Proiectul este susținut prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, lansat împreună cu Federaţia Fundaţiile Comunitare din România - F.F.C.R., finanțat de Lidl România și implementat la Buftea prin Fundația Comunitară București.
Temele abordate au urmărit încurajarea unei atitudini responsabile față de mediul înconjurător, precum și a spiritului de inițiativă și comportamentul civic în comunitate, prin activități practice și acces gratuit la resursele interactive de învățare din platforma J.A., webinarii tematice pe teme de mediu, economie circulară și implicare în comunitate.
De asemenea, peste 70 de elevi au lucrat în echipă în cadrul Digital Innovation Camp, un workshop online interactiv în cadrul căruia au identificat, cu sprijinul experților/specialiștilor voluntari, soluții practice pentru probleme reale identificate la nivelul comunității, așa cum este gradul de poluare a aerului.
Ideile și proiectele propuse au pus accentul pe importanța responsabilizării tuturor locuitorilor, indiferent de vârstă, și au vizat în special activități în care sunt implicați elevii, acasă, la școală, cât și în comunitate: curățenia din spațiile publice și colectarea deșeurilor, amenajarea spațiilor verzi, soluții ecologice de transport, filtrarea aerului, folosirea unor tehnologii nepoluante, campanii de informare și conștientizare, activități de voluntariat etc.
Cele șase instituții de învățământ din Buftea participante în proiect au beneficiat și de dotare cu echipamente specifice de evaluare a calității aerului, care să le permită monitorizarea calității aerului, urmând a fi analizat astfel impactul activităților umane asupra mediului.
Activitățile din cadrul proiectului ,,Resursele viitorului" au fost apreciate de profesori pentru că permit dezvoltarea cunoștințelor despre resurse și mediu într-un mod interactiv, stimulează analiza și gândirea critică a elevilor și îi motivează să vină cu soluții practice pentru comunitate și să educe, la rândul lor, membrii acestor comunități, pentru un comportament responsabil față de mediu.
Este foarte important ca viitoarele generații educate să dezvolte comportamente responsabile față de consum, mediu și comunitate, și să înțeleagă modalitățile practice de folosire responsabilă a resurselor, devenind astfel ambasadori ai schimbării în acest domeniu. Proiectul contribuie la formarea unei conștiințe ecologice, a competențelor și atitudinilor pentru o mai bună utilizare a resurselor din comunitatea din Buftea, prin însușirea unor noțiuni care pot fi aplicate ușor în cadrul școlii, pentru spațiile publice, reciclarea deșeurilor sau păstrarea calității aerului; elevii devin astfel ambasadori ai schimbărilor pozitive legate de mediu în școală și în comunitate" - Alice Duțu, director Programe, Junior Achievement România
Mai multe informații despre proiect:https://www.jaromania.org/proiecte/resursele-viitorului
Mihai Cornea

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 00:17:53 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00