Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Cinci premii întâi și două premii de excelență, la ,,Primăvara Talentelor 2021”

O primăvară bogată și încântătoare pentru artiștii Școlii de Arte din Satu Mare

Cinci premii întâi și două premii de excelență, la ,,Primăvara Talentelor 2021”

Bucuria e mare în rândul artiștilor domnișoarei profesor Georgiana Gordea de la Școala de Arte din Satu Mare, după rezultatele de excepție pe care le-au obținut opt dintre elevii săi la începutul acestei luni la concursul ,,Primăvara Talentelor 2021".

 Elevi de 10... în 10 aprilie!
1.-2. Bianca Balog și Lavinia Roman - Premii de excelență - la folclor
3.Checicheș Mateo - Premiul I - la muzică ușoară
4.-5.Gavriș Gabriela & Gabriel - Premiul I - duet muzică religioasă
6. Struț Melania - Premiul I - folclor
7. Molnar Karina - Premiul I - folclor
8. Ungurean Ionela - Premiul I.
Georgiana înnobilează talanții
Domnișoara Georgiana Gordea, profesorul lor, este super încântată de frumoasele premii cucerite de elevii săi, simțindu-se binecuvântată...
,,Dumnezeu trimite numai binecuvântări în calea noastră! Îi mulțumim în primul rând Lui deoarece ne-a înzestrat cu mult talent și mai apoi cu multă sârguință pentru a ne dezvolta ceea ce ne-a oferit! Sunt mândră de acești elevi care muncesc cu râvnă și responsabilitate; ca o răsplată, dragii mei au obținut, din nou, la Concursul Internațional ,,Primăvara Talentelor 2021" nu mai puțin de cinci premii I și două premii de excelență!
Vă felicit din suflet și îmi doresc ca Bunul Dumnezeu să vă ofere multă putere pentru a ajunge fiecare acolo unde vă doriți"!
Felicitări, domnișoară profesor!
Felicitări, dragi artiști!
Dumnezeu îi iubește și îi binecuvintează pe cei care sporesc, înmulțesc și înnobilează talanții cu care ați fost înzestrați!
Ovidiu Dan

Trimite email
joi, 6 august 2026 la 06:52:09 Ora de vară a Europei de Est