Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Trei zile de ... donări de sânge

La Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea

Trei zile de ... donări de sânge

În zilele de 31 martie, 1 și 2 aprilie 2009, putem spune „conform tradiției”, o parte a elevilor Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea a participat la o acțiune benevolă, umanitară, de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea.

 Organizarea și desfășurarea acestei acțiuni a avut în vedere faptul că acțiunile anterioare de acest gen ale școlii noastre au avut un impact deosebit, atât la nivel local, cât și național, creând o reacție pozitivă și în alte orașe ale țării, în rândul elevilor și studenților din cadrul diferitelor instituții de învățământ. Astfel, cunoscând cât de mare este nevoia de sânge în unitățile spitalicești din întreaga țară și fiind în același timp conștienți de importanța pe care o poate avea o astfel de acțiune pentru anumite persoane care suferă zilnic intervenții chirurgicale sau au nevoie de transfuzii de sânge, am hotărât ca în aceste zile ale Postului Mare, să recurgem la acest gest.
 După cum am amintit, acțiunea a fost una benevolă, iar numărul celor care au răspuns apelului lansat este de ordinul zecilor. Astfel, începând de marți, 31 martie, zilnic, începând cu ora 08.00, aproximativ 15 elevi s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină pentru a dona sânge.
 Ca în fiecare an, și acum, acțiunea se va finaliza prin donarea alimentelor obținute în urma acestei acțiuni, în preajma Sărbătorilor Pascale, unor case de copii instituționalizați, case de bătrâni sau alte persoane care au nevoie de sprijinul pe care noi îl putem oferi pe această cale.
 Având în vedere faptul că elevii voluntari sunt la a doua participare de acest gen, considerăm că elevii polițiști de frontieră vor deveni mai maturi, mai conștienți de importanța gestului lor, iar unii ar putea deveni chiar donatori de sânge consacrați.(Micheș Eugen)

Trimite email
vineri, 7 august 2026 la 07:24:45 Ora de vară a Europei de Est