Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Se sărbătorește Ziua Eroilor

Astăzi, joi, 10 iunie,

Se sărbătorește Ziua Eroilor

Joi, 10 mai 2021, începând cu ora 12.00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de Ziua Eroilor.

Manifestările se vor desfășura la Capela Municipală și la mormintele / monumentele eroilor români și străini din Cimitirul Municipal „Rulikowski" Oradea, după următorul program:
09.00-11.30 - Slujba religioasă Sfânta Liturghie de Înălțare a Domnului, la Biserica Militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe"
11.30 - 11.57 - Deplasarea de la Biserica Militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" la Capela Municipală din Cimitirul Municipal „Rulikowski"
11.57 - 11.58 - Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă
11.58- 12.00 - Intonarea Imnului național al României
12.00- 12.01- Moment de reculegere în semn de cinstire și pomenire pentru Eroii Neamului
12.01- 12.20 - Slujbă de pomenire a Eroilor Neamului
12.20 - 12.40 - Alocuțiuni privind semnificația evenimentului
12.40- 12.55 - Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori, succesiv, la:
* Monumentul „Vulturul" al Eroilor Români căzuți în primul război mondial
* Monumentul Eroilor Români căzuți în al doilea război mondial
*Mormintele Eroilor Români căzuți în Revoluția din Decembrie 1989
*Monumentul Militarilor Unguri căzuți în primul și al doilea război mondial
*Monumentul Eroilor Ruși căzuți în al doilea război mondial
12.55 - 13.00- Plecarea persoanei oficiale / încheierea activității.
Ziua Eroilor a fost declarată pentru prima dată sărbătoare națională în 1920,astfel prin Decretul-lege nr. 1693/ 1920 s-a stabilit să fie sărbătorită în aceeași zi cu Înălţarea Domnului Iisus Hristos. În comunism data a fost schimbată, pentru ca în 1995,prin Legea nr. 48, să se proclame din nou Ziua Eroilor în aceeași zi cu Înălțarea Domnului, pentru a întări credința că jertfa lor nu a fost în zadar, fiind primiți de-a dreapta Tatălui.
Fără credință în justețea faptelor lor, eroii nu puteau înfăptui idealuri naționale precum Independența și Marea Unire, evenimente centrale în edificarea Statului Român, așa cum îl știm în prezent. Înaintașii noștri și-au dorit ca noi să trăim într-o lume mai bună, mai unită și în bună înțelegere unii cu alții - Europa de azi, fapt ce se datorează în mare măsură celor care au luptat pentru credință, democrație și libertate, principii care stau la baza construcției europene și transatlantice.
În același timp, conștientizăm că trebuie să îi respectăm și pe cetăţenii străini căzuţi pe teritoriul ţării noastre indiferent dacă, într-un anumit moment al istoriei, ne-au fost aliaţi sau inamici.
 În data de 10 iunie 2021, la ora 12.00, în toate lăcaşurile de cult se trag clopotele, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se păstrează un moment de reculegere. Festivitățile  de comemorare a eroilor încep după oficierea Sfintei Liturghii la sărbătoarea Înălțării Domnului.
Totodată, se vor organiza momente de rostire a numelor eroilor români căzuți la datorie, în cadrul ceremoniilor organizate pe plan local, conform Listei eroilor de război căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României - Evidența eroilor identificați după locurile de înhumare, document pus la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale, pe site-ul www.mapn.ro accesând următorul link:
https://veteraniiromaniei.mapn.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/nume_eroi_razboi.pdf
O națiune poate fi considerată demnă doar dacă își cinstește eroii și le menține vie memoria.
Cinste și mulțumire lor!
Reamintim participanților la eveniment să respecte măsurile sanitare în vigoare.
Cancelaria Prefectului
Județul Bihor

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 06:51:28 Ora de vară a Europei de Est