Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Consolidarea competențelor antreprenoriale la elevii de liceu, un sistem inovativ de învățare

Conferința Transnațională InnoSchool

Consolidarea competențelor antreprenoriale la elevii de liceu, un sistem inovativ de învățare

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor și ACTA European Centre, în parteneriat internațional cu alte opt țări, implementează proiectul ,,Consolidarea inovației sociale și a competențelor antreprenoriale la elevii de liceu prin inițierea unui nou sistem de învățare" InnoSchool, cofinanțat din fondurile Uniunii Europene prin Programul Transnațional Dunărea.

În data de 16 iunie 2021, C.J.R.A.E. Bihor, cu sprijinul tuturor partenerilor proiectului InnoSchool, a organizat și găzduit conferința transnațională InnoSchool. În cadrul acestui eveniment online au participat peste 160 de profesori, elevi, reprezentanți ai școlilor, inspectoratelor școlare, guvernului, organizațiilor non-guvernamentale și alte părți interesate pentru a descoperi mai multe despre sistemul inovativ de învățare InnoSchool, jocul educațional digital, pilotarea InnoSchool și rezultate acesteia. Participanții au avut ocazia să afle toate aceste informații de la o parte din reprezentanții partenerilor proiectului: Lucie Noswitz, managerul proiectului și reprezentant DEX Innovation Centre,Arnold Gutmayer, reprezentant al Consiliului de Educație din Viena, FrantisekJanke,Universitatea Tehnică din Kosice, VojtechJiraDEX Innovation Centre, Csaba Bede,Agenția Centrală de Inovare Regională Transdanubiană și Cristina Mang, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor.
În a doua parte a conferinței a avut loc o discuție moderată pe tema „InnoSchool - viitorul antreprenoriatului social" la care au participat prof. dr. Adrian Hatos, senator în Parlamentul României, președinte al Comisiei de știință, inovare și tehnologie, membru al Comisiei de educație, tineret și sport, doamna Adela Popa-Ghițulescu, director executiv al Charitas Eparhial Oradea, Anca Albu, profesor la Colegiul Național „Emanuil Gojdu" Oradea, Aleksandra Stevanović, profesor la Școala a V-a de Economie Belgrad și Ruxandra Băltățescu, elevă la Colegiul Național „Emanuil Gojdu" Oradea.
Ce este InnoSchool?
Obiectivul general al InnoSchool este de consolida inovarea socială și spiritul antreprenorial al elevilor de liceu prin dezvoltarea, testarea și introducerea unui sistem inovativ de învățare, intitulat simbolic ,,InnoSchool". Astfel, InnoSchool îmbină elemente noi și atractive adresate adolescenților cu scopul de a spori interesul acestora pentru învățare, dar și de a optimiza întregul sistem educațional.
Proiectul InnoSchool introduce patru elemente inovative de bază: jocul digital, axat pe simularea în mediul online a inovației sociale și a antreprenoriatului, combinat cu prelegeri, îndrumări și sesiuni de reflecție susținute de profesori pentru a maximiza impactul educațional, prin intermediul unui proces experiențial de învățare; schimbul de idei online (social media) și competiția interșcolară pentru creșterea atractivității sistemului de învățare; dezvoltarea sistemului educațional InnoSchool în mod participativ, prin implicarea organelor de decizie, a liceelor, a organizațiilor din sfera afacerilor și a serviciilor sociale; dezvoltarea unor Planuri de acțiune pentru a include sistemul de învățare InnoSchool în curriculum, asigurându-se astfel sustenabilitatea sa și impactul semnificativ în societate.
InnoSchool abordează nevoia de schimbare a sistemului, pentru a sprijini o cultură antreprenorială slab dezvoltată, dar și pentru a crește implicarea în inovarea socială, începând din perioada adolescenței. Vârsta de 16-17 ani, când adolescenții sunt elevi de liceu, este o perioadă crucială pentru a motiva și stimula interesul lor, acest fapt având un impact major în viitoarele lor decizii legate de alegerea unui loc de muncă și a unei cariere. Este necesară, așadar, o nouă abordare care vine în sprijinul educației liceale, atât pentru viitorii angajați, cât și pentru viitorii antreprenori.
InnoSchool a fost implementat în acest an școlar în 83 de școli, din nouă țări europene. Acest concept extrem de inovator a ajutat școlile, profesorii și, în special, cei 1.767 de elevi implicați, să dobândească noi cunoștințe, abilități și experiență despre antreprenoriatul social. În România, pilotarea InnoSchool a avut loc în primul semestru al anului școlar 2020-2021 în nouă din cele 10 școli selectate în județul Bihor (Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu" Oradea, Liceul Vocațional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaș" Beiuș, Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia" Oradea, Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga" Oradea, Colegiul Național „Mihai Eminescu" Oradea, Liceul Tehnologic Nr. 1 Salonta, Liceul Teoretic German ,,Friedrich Schiller" Oradea, Colegiul Național ,,Samuil Vulcan" Beiuș, Colegiul Național „Onisifor Ghibu" Oradea). Datorită situației pandemice care a generat măsuri și restricții în sistemul de învățământ, din numărul total de studenți înscriși la început (350), 211 au finalizat cu succes activitatea de pilotare.
În următoarea parte a proiectului ne propunem să ducem această nouă pedagogie inovativă în toate școlile din România și să susținem implementarea jocului educațional digital și a sistemului educațional InnoSchool în curriculumul națională.
Cristina Mang,
manager de comunicare InnoSchool
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Consolidarea competențelor antreprenoriale la elevii de liceu, un sistem inovativ de învățare.

Trimite email
sâmbătă, 30 mai 2026 la 11:11:30 Ora de vară a Europei de Est