Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Noaptea Muzeelor, ediția a XVI-a

Astă-seară, 3 iulie,

Noaptea Muzeelor, ediția a XVI-a

Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal - organizează în 3 iulie 2021 mult așteptatul eveniment de anvergură europeană Noaptea Muzeelor, ediția a XVI-a, când se va derula cea de-a VI-a ediție a manifestării Muzeele orădene împreună!

Facem cunoscute publicului obiectivele care vor putea fi vizitate și intervalul orar:
Între 19.00 - 24.00:
Muzeul Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A): expozițiile permanente de științele naturii, arheologie și istorie; Vivariul; expoziția de Tarantule vii; Corpul A1 (noile expoziții legate de arta orădeană); vizită organizată în depozitul Secției de Istorie (carte veche). De asemenea, au fost rezervate publicului și câteva surprize (iluminatul clădirii principale și fântâna arteziană);
Muzeul Memorial „Iosif Vulcan" (Str. Iosif Vulcan nr. 16): expoziția permanentă;
Muzeul Memorial „Aurel Lazăr" (Str. Aurel Lazăr nr.13): expoziţia Bihorul ... la spargerea lumii (12 octombrie 1918 - 20 aprilie 1919;
Muzeul Memorial „Ady Endre" (Parcul Traian nr.1): expoziția permanentă (cu jocuri interactive, audiții de poezii etc.);
Muzeul orașului Oradea (Piaţa Emanuil Gojdu nr. 39-41): expozițiile din Palatul princiar;
Palatul baroc (Bdul. Dacia nr.1-3): noile expoziții inaugurate recent (colecția de artă eclezială);
Catedrala Episcopală Romano-Catolică (Șirul Canonicilor nr.7);
Muzeul Farmaciei (Bdul. Republicii nr.33);
Muzeul Episcopiei Ortodoxe (Str. Roman Ciorogariu nr.3);
Punctul muzeal Catedrala Sf. Nicolae (Str. Iuliu Maniu nr.1).
Între 19.00 - 22.00:
Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand I", Filiala Oradea (Str. Armatei Române nr. 24/A): mânuiri de arme din al Doilea Război Mondial și cântece ostășești  (desfășurate alternativ, împreună cu Detașamentul de Elevi Voluntari, pe platoul din fața muzeului);
Casa Darvas - La Roche (Str. Iosif Vulcan nr.11);
Sinagoga Neologă (Str. Independenţei nr.22);
Sinagoga Ortodoxă (Str. Mihai Viteazul nr.1);
Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea (Str. Primăriei nr.25).
La toate obiectivele intrarea este gratuită și se vor respecta următoarele reguli impuse de pandemia de Covid19: distanțare socială; luarea temperaturii; purtarea măștii; dezinfectarea mâinilor.
La Muzeul Țării Crișurilor intrarea se va face în grupuri organizate de maximum 20 de persoane, care vor fi dirijate de angajații muzeului și de voluntari pe trei circuite diferite pentru a se evita aglomerația. Persoanele care doresc să viziteze depozitul de carte veche vor forma grupuri separate, dirijate, de asemenea, de organizatori.
La muzeele memoriale se va putea intra în grupuri de maximum 10 persoane.
Publicul este rugat să respecte indicațiile organizatorilor și traseele de vizitare.
Pentru zilele de 3 și 4 iulie 2021, programul muzeelor din subordinea Muzeului Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal - va fi următorul:
*sâmbătă, 3 iulie 2021: orele 19.00 - 24.00;
*duminică, 4 iulie 2021: orele 13.00 - 17.00.
Partenerii la acest eveniment sunt: Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Episcopia Greco-Catolică Oradea, Episcopia Romano-Catolică, Oradea Heritage, Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand I", Filiala Oradea, Universitatea Oradea (Facultatea Istorie), Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor".
Vă mulţumim!
Conducerea

Trimite email
joi, 14 mai 2026 la 10:44:43 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitație

Fabienne Erni (Eluveitie, Illumishade)
duminică, 17 mai, ora 21.00
la Hard Rock Cafe, București