Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

S-a redeschis Orășelul Copiilor

Marți

S-a redeschis Orășelul Copiilor

Primăria Oradea anunță redeschiderea Orășelului Copiilor, din dimineața zilei de marţi, 20 iulie 2021, programul de funcționare pe perioada verii fiind, zilnic, de la ora 8.00 la 22.00.

După închiderea centrului de vaccinare, Orășelul Copiilor și-a reluat activitatea. În cursul zilei de luni, 19 iulie, au fost mutate echipamentele cu care a fost dotat centrul de vaccinare, o firmă autorizată, respectiv S.C. Coral Impex S.R.L., executând lucrările de dezinfecție și dezinsecție în toată incinta Orășelului. Ulterior, s-au efectuat operațiunile de curățenie generală, iar în cursul dimineții Orășelul a fost deschis.
Intrarea în Orășel se face pe ambele porți, atât dinspre Spitalul Municipal, cât și dinspre supermarketul Supeco.
Accesul în interior este permis cu respectarea regulilor pentru spațiile interioare conform legislației în vigoare.
Astfel, conform Hotărârii Comisiei Naționale pentru Situații de Urgență nr. 44/07.07.2021, este obligatorie purtarea măștii de protecție pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin Ordinul Comun al ministrului Sănătății și al ministrului Afacerilor Interne.
Totodată, activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului. În aceste condiții, nu se vor închiria sălile din incinta Orășelului Copiilor pentru petreceri private, iar spațiile comerciale din curtea Orășelului vor rămâne închise în perioada următoare.
În ceea ce privește amfiteatrul, s-au efectuat lucrări de renovare și igienizare, iar Teatrul Arcadia va susține spectacole periodic, pe toată durata verii. Este funcțional și terenul de minifotbal cu gazon sintetic, accesul fiind gratuit. (B.P.)

Trimite email
sâmbătă, 6 decembrie 2025, 08:14:08 Ora standard a Europei de Est