Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Proiectul ROADPOL Safety Days

Lecții de siguranță rutieră, simulări cu ochelari care induc efectele consumului de alcool și droguri...

Proiectul ROADPOL Safety Days

Lecții de siguranță rutieră, simulări cu ochelari care induc efectele consumului de alcool și droguri, veste reflectorizante pentru bicicliști și recomandări preventive prețioase, oferite participanților la trafic de polițiștii rutieri și de prevenire bihoreni, în cadrul proiectului ROADPOAL Safety Days.

În perioada 16 - 22 septembrie 2021, sub genericul „Alege viața!" polițiștii rutieri și de prevenire bihoreni au desfășurat o serie de activități preventiv-educative în cadrul proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.
Acțiunile preventiv-educative ale polițiștilor bihoreni s-au desfășurat în municipiile Oradea și Marghita și în localitatea bihoreană Săcueni și s-au adresat tuturor categoriilor de participanți la trafic, copii, părinți și bunici, în calitate de pietoni, bicicliști sau conducători auto.
Astfel, polițiștii rutieri și de prevenire bihoreni au interacționat cu bicicliștii prezenți în trafic, i-au consiliat cu privire la regulile de circulație pe care trebuie să le respecte pentru a fi protejați atunci când circulă cu bicicleta pe drumurile publice, reguli de comportament în trafic, cu privire la modul în care trebuie să fie echipată bicicleta și le-au oferit acestora veste reflectorizante.
De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii de prevenire și de la rutieră le-au oferit conducătorilor auto, dar și tinerilor și adolescenților care în curând vor deveni conducători auto, ochelari care induc efectele consumului de alcool și droguri, și care simulează starea de deteriorare produsă de alcool sau de alte substanțe psihotrope, pentru a avea ocazia de a experimenta, în siguranță, efectele negative și de a înțelege riscurile la care se expun atunci când consumă alcool sau droguri.
De asemenea, polițiștii bihoreni au discutat cu copiii pe teme de educație rutieră, despre semnificația indicatoarelor rutiere și despre riscurile pe care le pot întâlni în trafic.
La 21 septembrie a.c., cu ocazia Zilei europene fără accidente rutiere mortale, polițiștii rutieri și de prevenire bihoreni au fost prezenți în Parcul Brătianu din municipiul Oradea, la evenimentul „Fă mișcare. Rămâi sănătos", organizat în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, în cadrul căruia au discutat cu copiii implicați în eveniment despre importanța respectării regulilor de circulație.
De asemenea, polițiștii bihoreni au fost prezenți la evenimentul „Zilele cartierului Europa", din municipiul Oradea, în cadrul căruia au susținut o lecție de educație rutieră, pentru copiii, părinții și bunicii prezenți la această manifestare.
Acțiunile polițiștilor bihoreni au beneficiat de implicarea reprezentanților Laboratorului pentru Siguranță Rutieră (Agenția pentru Dezvoltare Durabilă a județului Bihor) și ai Asociației pentru Educație și Siguranță Rutieră.
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Proiectul ROADPOL Safety Days.

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 19:20:45 Ora de vară a Europei de Est