Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Integrarea tinerilor NEET prin antreprenoriat

Conferința de final a proiectului „NEETs in Entrepreneurship”

Integrarea tinerilor NEET prin antreprenoriat

Circa 100 de participanți s-au alăturat unei conferințe virtuale menite să pună în discuție învățămintele desprinse și perspectivele viitoare în ceea ce privește găsirea unor soluții de angajare a tinerilor europeni care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEETs).

Conferința a marcat încheierea proiectului „NEETs in Entrepreneurship", finanțat de EEA Norway Grants Fund for Youth Employment, și le-a dat ocazia partenerilor din proiect să se întâlnească și să evalueze rezultatele obținute. Cel care a deschis conferința în numele EEA Norway Grants a fost Gian Luca Bombarda, directorul Oficiului Mecanismului Financiar, care a subliniat importanța acestui proiect pentru atingerea obiectivelor strategice ale EEA Norway Grants Fund for Youth Employment. Youth Employment Fund va continua până în anul 2024, ducând mai departe obiectivele acestui proiect, cum sunt sporirea oportunităților pentru tineri și importanța măsurilor de reducere a numărului de tineri incluși în categoria NEET.
Salvatore Nigro, CEO JA Europe, a declarat: „Pentru JA Europe, oferirea de oportunități concrete tinerilor care nu au resurse, relații sau posibilități este o prioritate strategică în anii care vor urma. Împreună cu partenerii noștri de afaceri vom crește capacitatea organizației noastre de a veni în întâmpinarea acelor tineri europeni care au atâta nevoie de competențele antreprenoriale, de angajare sau financiare dobândite prin intermediul programelor noastre".
În timpul discursului pe care l-a avut în deschiderea conferinței, Isabel Benjumea, membru al Parlamentului European, a adăugat: „Este datoria noastră să creăm oportunități pentru tinerii din Europa, care au avut de suportat nu doar consecințele pandemiei actuale, ci și crizele economice anterioare".
Proiectul „NEETs in Entrepreneurship", finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment, și-a îndeplinit obiectivul: cel puțin 1.600 de tineri din patru țări europene au beneficiat de diferite activități de dezvoltare a capacităților, în ciuda contextului dificil creat de pandemia globală de Covid-19. Organizațiile Junior Achievement care au implementat programul au explicat care au fost factorii de succes prin care au reușit să atragă tinerii NEET din țările lor în ultimii trei ani. În Spania de pildă, o scădere dramatică a locurilor de muncă din sectorul turismului a făcut ca numărul posibilităților de educaţie şi formare profesională să fie mai mic decât cel al tinerilor care au nevoie de acestea. Această situație are ca rezultat un risc sporit de creștere a numărului tinerilor care nu au un loc de muncă, nu sunt înscrişi într-un program de învăţământ şi nu urmează un program de pregătire profesională.
Emanuele Odazio, People & Culture Director Europa de Sud și de Est la ManpowerGroup a subliniat că pentru a aborda această problemă este nevoie de soluții concrete la nivel local. Mai mulți participanţi prezenți la conferință au remarcat necesitatea sporirii resurselor destinate unor astfel de inițiative de sprijinire a tinerilor fără soluții sau oportunități.
Reprezentanții tinerilor au oferit câteva exemple privind impactul pe care proiectul „NEETs in Entrepreneurship" l-a avut asupra parcursului lor antreprenorial și profesional:
*Start-up-ul italian Marbo oferă accesorii de modă create în atelier, iar clienții le pot cumpăra foarte ușor prin intermediul magazinului online;
*Un antreprenor bulgar a avut curajul să lanseze o afacere datorită îndrumării primite și competențelor dobândite pe parcursul proiectului;
*O afacere socială din Spania, Hera Technology, care activează în domeniul sănătății mintale a primit un sprijin concret în ceea ce privește modalitățile de creare a unui prototip și de rezolvare a aspectelor legale;
*O afacere în agricultură din România a reușit să se dezvolte datorită ajutorului obținut prin intermediul proiectului.
Pentru informații suplimentare, accesați:https://neets-entrepreneurship.org/
Proiectul „NEETs in Entrepreneurship" este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment.
Mihai Cornea

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 00:18:48 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00