Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

O viață închinată şcolii

Doamna profesor Liliana Laza

O viață închinată şcolii

Despre trecerea ireversibilă a timpului ne aminteşte, în aceste zile frumoase de toamnă, doamna Liliana Laza, cea care a trecut pragul pensionării de curând.

Azi, doamna noastră culege roadele frumoasei cariere didactice, concretizată prin exemplul demn de urmat oferit atâtor generații de elevi cărora le-a modelat
caracterul, le-a influențat poate destinul şi le-a deschis noi orizonturi. Doamna profesor lasă în urmă o viață închinată școlii şi o carieră presărată cu multe bucurii și satisfacții. Rând pe rând, promoții de elevi au făcut-o mândră de această nobilă profesie, iar realizările pe plan profesional au făcut-o să uite, pentru scurt timp, momentele de impas sau unele neîmpliniri, pe care profesia le implică.
Meseria de dascăl a presupus dintotdeauna asumarea unor roluri multiple, doamna profesor fiind, de-a lungul zilelor, de toate, de la actor la prieten, antrenor, dascăl, detectiv în căutarea  lucrurilor pierdute, psiholog, părinte de ocazie, mentor, dar mai ales păstrător de credințe.
Viaţa de profesor nu a fost şi nu este uşoară.
 Cadru didactic de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bogdan" din Vaşcău timp de 27 de ani, doamna profesor a dăscălit şi în mediul rural, în localitatea Câmp-Moți, făcând naveta ani la rând, pe jos sau cu autobuzul, dedicându-se nobilei profesii care presupune modelarea sufletelor şi a minților copiilor şi demonstrând astfel că ,,omul sfinţeşte locul". Trebuie să amintim şi faptul că doamna profesor a ocupat funcția de director al Şcolii Gimnaziale ,,Nicolae Bogdan" Vaşcău, în perioada 2008-2021, fiind un model pentru tinerii profesori ce au poposit la şcoală în calitate de debutanți şi pe care i-a coordonat cu măiestrie.
 Pe lângă amintirile frumoase din viața la catedră, colectivul şcolii noastre îi doreşte să păstreze în suflet şi numele unor colegi cu care şi-a intersectat pașii atâția ani pe coridoare sau la poarta şcolii. Pentru toate acestea, noi, toți cei care o prețuim, îi mulțumim şi îi dorim pensie lungă şi multă sănătate pentru a se putea bucura de această nouă etapă a vieții. ,,Sunteți și veți rămâne veșnic un reper de moralitate și un OM drag sufletelor noastre"!
Cu deosebită considerație,
colectivul Şcolii Gimnaziale ,,Nicolae Bogdan" Vaşcău
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: O viață închinată şcolii.
 

Trimite email
sâmbătă, 22 august 2026 la 12:59:01 Ora de vară a Europei de Est