Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Hristos a înviat pentru toți”

„Suflet pentru suflet ”

„Hristos a înviat pentru toți”

Perioada înainte de vacanța de Paști e plină de activități caritabile, cuprinse în proiecte de parteneriat.
Miercuri (8 aprilie 2009), la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1, elevi de la Școala cu clasele I-VIII „Octavian Goga” din Oradea aveau o astfel de activitate cuprinsă în cadrul proiectului de parteneriat „Suflet pentru suflet”.

 Elevii claselor a II-a A (înv. Liana Petruța), a III-a B (înv. Elena Moca), a IV-a D (înv. Melinda Moldovan), precum și profesorul de sprijin Mirela Carmen Floruț - inițiatorul proiectului, au venit la C.S.E.I. nr. 1 să le aducă daruri (dulciuri și jucării) partenerilor de proiect, elevilor clasei a III-a A (înv. ed. Olah Andrea și Orosz Rozalia) și a IV-a A (înv. ed. Mirela Herlaș).
 Până să le înmâneze darurile, ei au lucrat împreună obiecte ornamentale de Paști: suport de ouă, au pictat figurine din ipsos, reprezentând iepurași și ouă, pentru coșulețul de Paști. Activitatea s-a desfășurat pe ateliere și a fost filmată, întrucât va fi prezentată în vacanță în cadrul cercului pedagogic al învățătorilor de la Școala cu claele I-VIII „Octavian Goga”, cu tema „Rolul activităților extrașcolare în formarea personalității elevilor”.
 „Urmărim astfel să le dezvoltăm elevilor spiritul de cooperare și întrajutorare, sensibilitatea pentru copiii cu cerințe educative speciale, și nu în ultimul rând, promovarea obiceiurilor și tradițiilor de Paști”, ne-a spus inițiatorul proiectului, prof. Mirela Carmen Floruț.
 La activitate, au participat elevi, dascăli și părinți. Dacă elevii și dascălii de la „Octavian Goga” au dăruit dulciuri și jucării (și un moment muzical adecvat), la rându-le, patronul firmei de transport „Scorțe Trans” (Florin Scorțe) a apreciat foarte mult gestul lor și i-a transportat gratuit. „Domnul Florin Scorțe e un om minunat. Dumnealui ne-a mai ajutat și cu alte ocazii, drept pentru care dorim să-i multumim din suflet”, a ținut să sublinieze înv. Elena Moca. (Ov. D.)  

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 02:19:20 Ora de vară a Europei de Est